- Compania se face vinovată de obstrucționarea activității ANRE de monitorizare a pieței de energie electrică prin furnizarea de date incomplete și, uneori, chiar eronate, cu privire la activitatea societății de Parte Responsabilă cu Echilibrarea (PRE) pentru circa a 640 participanți la piață
Comitetul de reglementare al ANRE a respins propunerea de suspendare a licenţei pentru activitatea de furnizare a energiei electrice acordată CIGA ENERGY S.A. și a decis supravegherea strictă a activității de PRE pe care societatea o desfășoară.
În ședința de astăzi, 15.03.2017, Comitetul de reglementare al ANRE a analizat propunerea de suspendare a Licenţei nr. 991 pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, acordată societăţii CIGA ENERGY S.A. prin Decizia ANRE nr. 241/08.02.2011. Principalul motiv al acestei propuneri este obstrucționarea activității ANRE de monitorizare a pieței de energie electrică prin furnizarea de date incomplete și, uneori, chiar eronate, cu privire la activitatea societății de Parte Responsabilă cu Echilibrarea (PRE) pentru circa a 640 participanți la piață, se precizează într-un comunicat al ANRE.
În urma analizei raportului privind propunerea de suspendare, membrii Comitetului de reglementare au apreciat că “măsura suspendării este una disproporționată față de gravitatea faptei constate și ar pertuba activitatea participanților la piață pentru care societatea asigură echilibrarea financiară, cu atât mai mult cu cât, în prezent, ANRE are în vedere revizuirea reglementărilor cu privire la piața de energie electrică, având în vedere situația apărută în piață de energie în lunile ianuarie și februarie”.
Ca urmare, Comitetul de reglementarea decis și două măsuri de conformare pentru CIGA ENERGY, cu perioadă de conformare de 30 de zile, după cum urmează:
- prezentarea unei proceduri de alocare a dezechilibrelor între participanții la piață care să fie avizată de ANRE;
- prezentarea datelor într-un format stabilit de direcția de specialitate din cadrul ANRE, prin care SC Ciga Energy să arate modul transparent de tratament între participanții la piață din PRE-urile pe care le gestionează.