Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat, printr-un comunicat, aprobarea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi pe 2017. Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 1014/29.12.2016 pentru aprobarea cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat, în ședința din 30.12.2016, Ordinul nr. 119/2016 privind stabilirea cotei obligatorii estimate de achiziţie de certificate verzi aferentă anului 2017, ordin emis în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (7) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit ANRE, cota obligatorie estimată de achiziţie de certificate verzi (CV) stabilită pentru anul 2017 a fost calculată având în vedere, în principal, următoarele:
– cota de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul 2017 care este de 8,3% conform Hotărârii Guvernului nr. 1014/2016;
– cantitatea de energie electrică din surse regenerabile de energie (E-SRE) estimată a se produce în 2017, pe tip de tehnologie E-SRE;
– numărul de CV acordate producătorilor de E-SRE, pe tip de tehnologie de producere E-SRE, pentru fiecare 1 MWh produs și livrat.
În aceste condiții a rezultat o cotă obligatorie estimată de achiziţie de CV pentru anul 2017 de 0,320 CV/MWh, corespunzătoare unui consum final de energie electrică exceptat de la plata certificatelor verzi de 6700 GWh. Prin aplicarea cotei obligatorii estimate de achiziție de CV pentru anul 2017, impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final de energie electrică este de circa 43,7 lei/MWh, , se menționează în comunicatul Autorității.