- Furnizorii trebuie să notifice consumatorii când ating 80% din consumul lunar estimat al energiei electrice
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a elaborat Ordinul pentru modificarea și completarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali (RFEE), prin care introduce un cadru complet pentru funcționarea comunităților de energie.
Una dintre cele mai importante modificări introduse de noua reglementare este serviciul de notificare automată la atingerea unui prag prestabilit de până la 80% din consumul estimat lunar din convenția de consum. Astfel, furnizorul transmite către consumator o alertă cu datele de consum înregistrate, consumul lunar estimat, procentul de realizare și informații privind posibilitatea ajustării consumului. Notificarea se transmite prin e-mail, SMS sau alte canale electronice agreate între furnizor și consumatorul final.

Președintele ANRE George Niculescu: „Acest ordin este răspunsul ANRE la o realitate care s-a schimbat: românii nu mai sunt simpli consumatori care așteaptă factura la sfârșitul lunii. Ei produc energie, o partajează cu vecinii, vor să înțeleagă ce se întâmplă cu fiecare kilowatt. Reglementem cadrul în care acest lucru se poate face legal, corect și transparent. În același timp, am introdus reglementarea prin care consumatorii vor primi o alertă din partea furnizorului în momentul în care au atins pragul de 80% din consumul lunar estimat. În acest mod, consumatorii vor avea timp să-și modifice consumul sau să ia alte măsuri, astfel încât la final de lună să nu se trezească cu o factură mare, pe care nu o pot suporta financiar. Această notificare privind pragul de consum și etichetarea pe culori a furnizorilor în funcție de Indicele de Satisfacție a Clienților sunt două modalități concrete de a înclina raportul de putere furnizor-consumator în favoarea consumatorului, care trebuie să aibă toate informațiile necesare unei decizii simple, dar imporante: să păstreze sau să schimbe furnizorul actual”.
Comunitățile de energie primesc un cadru operațional complet
Regulamentul include acum definiții clare pentru conceptele-cheie necesare funcționării comunităților de energie. Sunt definite noțiuni precum energie electrică partajată – cantitatea de energie activă produsă de unitățile din cadrul comunității, determinată pe intervale de decontare de operatorul de distribuție (OD) și alocată locurilor de consum ale membrilor; furnizor principal – furnizorul licențat care preia responsabilitatea echilibrării pentru locul de consum al unui membru și încheie contractele de rețea; regulament de funcționare – documentul intern al comunității care stabilește guvernanța, algoritmul de alocare, regulile de facturare și procedurile de soluționare a disputelor; surplus de energie electrică – excedentul livrat în rețea după acoperirea consumului tuturor membrilor și încărcarea unităților de stocare.
Furnizarea energiei în cadrul unei comunități de energie se organizează prin trei instrumente contractuale: (i) un contract de furnizare a energiei partajate între comunitate și fiecare loc de consum; (ii) un contract de furnizare a diferenței de consum, încheiat de furnizorul principal; și (iii) o convenție multipartită între comunitate, OD și furnizorul principal, care constituie temeiul unic pentru determinarea, alocarea și decontarea energiei partajate. Modelul convenției multipartite este prevăzut în anexa la ordin. Convenția se încheie în cel mult 15 zile lucrătoare de la transmiterea ei către părțile semnatare.
Ordinul introduce doi algoritmi de alocare, la alegerea comunității:
– Algoritmul A – alocare proporțională cu consumul realizat la fiecare loc de consum pe intervalul de decontare;
– Algoritmul B – alocare în procent fix, stabilit prin regulamentul de funcționare. Procentele fixe și modificările de structură (intrări/ieșiri membri) pot fi aplicate numai de la data de 1 a lunii și comunicate OD în cel mult 2 zile lucrătoare.
Operatorul dedistribuție are rolul central de a determina și valida cantitățile de energie partajată, datele sale constituind baza unică pentru facturare și decontare. Erorile de măsurare sau alocare se corectează prin regularizări reflectate în facturile ulterioare.
Ordinul clarifică regimul de licențiere: comunitățile constituite din locuri de consum neracordate la SEN, condominiile al căror consum este 100% autoconsum, precum și ONG-urile și fundațiile cu statut de utilitate publică sunt exceptate de la obligația deținerii licenței de furnizare. Toate celelalte comunități care furnizează energie terților sau tranzacționează surplusul trebuie să dețină licență de furnizare sau de agregare, ori să delege aceste activități unui terț licențiat.
Facturare în cadrul comunității de energie
Comunitatea de energie emite factură lunară pentru energia partajată, conținând cantitatea alocată, prețul contractual și taxele legale, cu o anexă de transparență privind producția și regulile de alocare. Furnizorul principal facturează separat diferența de consum și serviciile de rețea. Conținutul facturilor emise de comunitate se stabilește prin regulamentul de funcționare și nu este supus modelului standard de factură aplicabil clienților casnici.














