ANRE schimbă regulile: Instalațiile de stocare adăugate capacităților de producere, exceptate de la garanția financiară

Publicat pe Categorii SemnalEtichete
Prima Pagina Actual Semnal ANRE schimbă regulile: Instalațiile de stocare adăugate capacităților de producere, exceptate de la garanția financiară

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei ia măsuri pentru simplificarea regimului aplicabil proiectelor hibrid și stimularea investițiilor în instalații de stocare în actualul context, determinat de debitul foarte scăzut al Dunării și de reducerea producției de energie electrică. În acest sens, schimbă unele reguli privind constituirea, executarea și restituirea/eliberarea garanțiilor financiare solicitate pentru obținerea autorizațiilor de înființare a capacităților energetice.

ANRE a lansat în consultare publică proiectul de ordin pentru aprobarea Procedurii privind constituirea, executarea și restituirea/eliberarea garanției financiare prevăzute la art. 19 din Regulamentul pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 6/2025.

Prin Ordinul ANRE nr. 16/2026, obligația constituirii garanției financiare a devenit aplicabilă cererilor de acordare, modificare sau prelungire a autorizațiilor de înființare pentru realizarea sau retehnologizarea capacităților energetice, depuse după intrarea în vigoare a ordinului, indiferent de tehnologia utilizată, cu excepțiile prevăzute expres de reglementare.

Imaginea actuală nu are un text alternativ. Numele fișierului este: 74048d75-4572-4589-bbba-614f2123034d-1-1200x797-1.png

ANRE propune ca, în cazul proiectelor care combină o capacitate de producere cu o instalație de stocare, garanția financiară să fie calculată numai prin raportare la puterea instalată a noii capacități energetice de producere, fără a include instalația de stocare adăugată. Se argumentează că instalațiile de stocare pot permite ca energia produsă să fie păstrată local și evacuată în rețea ulterior, în funcție de condițiile de producție, consum și disponibilitatea rețelei.

Astfel, proiectele hibride pot contribui la reducerea vârfurilor de putere evacuată în rețea. utilizarea mai eficientă a capacității disponibile de rețea, creșterea flexibilității sistemului, asigurarea unor resurse suplimentare pentru echilibrarea Sistemului Electroenergetic Național.

ANRE vrea să încurajeze astfel integrarea bateriilor și a altor soluții de stocare în proiectele de producere, fără ca această componentă să aducă o povară suplimentară de garantare pentru investitori.

Potrivit experților, aplicarea unei garanții suplimentare de 30 EUR/kW pentru o baterie instalată în cadrul aceluiași amplasament crește costurile de hibridizare ale unui proiect de producere a energiei electrice. Eliminarea acestei obligații reprezintă o măsură care poate sprijini dezvoltarea proiectelor hibride și integrarea capacităților de stocare.

Excepții de la aplicarea procedurii, conform proiectului de ordin ANRE

Procedura nu se aplică situațiilor prevăzute la pct. II alin. (1) din Ordinul ANRE nr. 16/2026, fiind vizate trei categorii importante.

  •  Proiectele care beneficiază de contracte pentru diferență

Rămân exceptate de la constituirea garanției financiare cererile pentru autorizații de înființare privind realizarea sau retehnologizarea unor capacități de producere ai căror solicitanți fac dovada constituirii unei garanții de bună execuție în cadrul unui contract pentru diferență (CfD) încheiat conform legii.

Potrivit proiectului, această excepție se aplică întregii capacități instalate a proiectului investițional beneficiar CfD, nu doar componentei de capacitate contractate prin mecanismul CfD.

  • Instalațiile de stocare adăugate capacităților de producere

Proiectul păstrează exceptarea pentru autorizațiile de înființare privind realizarea instalațiilor de stocare adăugate capacităților de producere a energiei electrice, aferente aceluiași loc de producere/consum.

  • Retehnologizarea fără creșterea puterii instalate

Nu intră sub incidența procedurii autorizațiile de înființare pentru retehnologizarea unor capacități energetice care nu presupun creșterea puterii electrice instalate, conform datelor din avizul tehnic de racordare.

Procedura propusă de ANRE nu se aplică atunci când proiectul investițional a fost finalizat în termenul de valabilitate al autorizației de înființare, dar investitorul solicită prelungirea valabilității autorizației din alte motive decât nefinalizarea proiectului. Este o prevedere care separă situația unui proiect efectiv nefinalizat de cea a unui proiect deja realizat, pentru care este necesară doar prelungirea administrativă a autorizației.

Noua procedură stabilește cadrul privind constituirea, executarea, restituirea/eliberarea garanției financiare. ANRE urmărește să ofere un mecanism unitar pentru aplicarea art. 19¹ din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 6/2025 și să elimine eventualele diferențe de interpretare dintre reglementările existente.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *