APCE reclamă: Hidroelectrica cumpără energie de la prosumatori la un preț mult mai mic și o revinde aproape dublu altor consumatori. Hidroelectrica spune că respectă în totalitate reglementările legale

Publicat pe Categorii Business, Esential, Furnizare / Distributie / Transport, Info, Info Consumatori
Prima Pagina Actual Esential APCE reclamă: Hidroelectrica cumpără energie de la prosumatori la un preț mult mai mic și o revinde aproape dublu altor consumatori. Hidroelectrica spune că respectă în totalitate reglementările legale

Hidroelectrica cumpără energie de la prosumatori la un preț mult mai mic și o revinde aproape dublu altor consumatori, reclamă  Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.), atrăgând atenția că stabilirea a două tarife de achizitie diferite a energiei pentru consumatori este ilegală.

APCE își exprimă consternarea față de declarația companiei Hidroelectrica S.A. (deținută în proporție de 80% de stat), care a anunțat că, începând cu 1 aprilie 2025, va majora tariful la energia produsă cu 60%, asigurând în același timp populația că „ne va fi bine în continuare”.

În mod paradoxal, in același comunicat, Hidroelectrica S.A., o companie listată la bursă, recurge la practici financiare controversate atunci când vine vorba despre prosumatori, precizează asociația.

Ce urmărește Hidroelectrica? APCE precziează:

Hidroelectrica dorește să plătească un tarif mai mic pentru energia injectată în rețea de prosumatorii care au ales această companie ca furnizor de energie. Astfel, compania stabilește două tarife pentru energia activă în aceeași perioadă de timp:

0,45329 lei/KWh pentru consumatorii de energie

0,28329 lei/KWh pentru prosumatori

Prin acest artificiu, Hidroelectrica cumpără energie de la prosumatori la un preț mult mai mic și o revinde aproape dublu altor consumatori. A.P.C.E. atrage atenția că stabilirea a două tarife de achizitie diferite a energiei pentru consumatori este ilegală.

Prosumatorii sunt consumatori finali conform legii

Conform definiției prosumatorului din Legea nr. 123/2012, art. 3, pct. 95, prosumatorul este un client final, la fel ca toți ceilalți consumatori finali definiți de lege la pct. 20:

„Client final – orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de «client final» și «consumator» sunt echivalente.”

Cu alte cuvinte, prețul energiei electrice vândute clienților finali de către S.C. Hidroelectrica S.A. nu se stabilește pe baze clare și transparente, ci într-un mod discriminatoriu, în funcție de cine o cumpără.

A.P.C.E. solicită corectarea tarifelor și sesizează autoritățile

A.P.C.E. consideră că această practică este contrară legislației în vigoare și solicită Hidroelectrica S.A. să revizuiască politica de prețuri. Totodată, asociația va informa Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) despre acest tratament inechitabil aplicat prosumatorilor.

Hidroelectrica vine cu următoarele precizări:

Conform art. 52 alin. (2) din Legea nr. 123/2012 a energiei și a gazelor naturale („Legea energiei”), furnizorii de energie electrică sunt liberi să stabilească prețul la care furnizează energia electrică, cu excepția situațiilor reglementate expres de lege. Astfel, nu există vreo interdicție în privința stabilirii unor prețuri diferite pentru diferite categorii de clienți. De asemenea, legea permite stabilirea de oferte distincte pentru diverse tipuri de consumatori (casnici, non-casnici, eligibili, captivi etc.).

În conformitate cu art. 62 alin. (1) lit. h^3) din Legea Energiei, furnizorii de energie au obligația de a oferi clienților informații transparente despre prețurile și tarifele practicate, precum și despre condițiile și clauzele contractuale. Hidroelectrica respectă această obligație de informare și garantează transparența ofertelor sale, fără a discrimina nicio categorie de clienți.

Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 5/2023, stipulează că furnizorii trebuie să publice oferte-tip pentru clienții casnici și microîntreprinderile cu un consum anual estimat sub 100.000 kWh. Acesta nu interzice însă furnizorilor să pună la dispoziție și alte tipuri de oferte, în funcție de criteriile stabilite de aceștia. Astfel, Hidroelectrica are dreptul de a oferi mai multe opțiuni de contracte, inclusiv oferte personalizate, pentru a răspunde nevoilor diversificate ale clienților săi.

În conformitate cu art. 11 alin. (3) lit. a) din Metodologia ANRE nr. 15/2022, furnizorii de energie electrică au obligația de a achiziționa energia produsă de prosumatori la un preț identic cu cel din contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu aceștia. În cazul Hidroelectrica, prețul practicat pentru furnizarea energiei active consumate de prosumatori este de 0.28329 lei/kWh, inclusiv componenta TG, iar același preț este aplicat și la achiziționarea energiei produse de prosumatori.

De asemenea, Hidroelectrica subliniază că stabilirea unor oferte diferite pentru clienții finali cu calitate de prosumator se bazează pe rațiuni obiective și echitabile, având în vedere impactul produs de prosumatori asupra echilibrului rețelei și costurile suplimentare pe care le implică acest impact. Prosumiatorii beneficiază de un preț mai mic pentru energia consumată, ceea ce constituie un avantaj pentru aceștia, iar energia produsă care depășește consumul propriu este compensată conform reglementărilor în vigoare.

Hidroelectrica respectă în totalitate reglementările legale privind furnizarea de energie electrică și protejarea drepturilor clienților finali. Ofertele noastre sunt transparente, iar diferențierea prețurilor este în conformitate cu legislația și cu realitățile pieței. Considerăm că abordarea noastră este echitabilă și benefică pentru toți clienții noștri, inclusiv pentru prosumatori, și asigurăm continuitatea furnizării unui serviciu de calitate.


Publicat de

Cristina Trefaș

Director Editorial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *