Prosumatorii doresc să afle poziționarea Statului Român și a instituțiilor din subordine care ar trebui să lucreze pentru ei și nu împotriva lor. Aociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie – APCE vrea să afle, la modul concret, poziția de susținere sau nu a prosumatorilor de către Ministerul Energiei, Guvernul României, ANRE și Transelectrica.
În ultima vreme, nu asistăm decât la “văicăreli“ și scenarii apocaliptice din partea acestor instituții ale statului român cu privire la energia produsă de prosumatori. Este momentul ca Statul Român să ne spună clar dacă își mai dorește să aibă energie verde injectată în rețea de către prosumatori sau nu, dacă își dorește să atingă țintele de decarbonizare impuse de UE sau nu, dacă își dorește să respecte sau nu obligațiile asumate pentru a accesa fonduri europene enorme de zeci de miliarde de euro pentru energie regenerabilă, precizează Asociația, într-un comunicat.
Suntem absolut de acord că, odată ce orice român/firma poate să își producă fotovoltaic toată sau aproape toată cantitatea de energie necesară pe timpul zilei, am creat o problemă. Dar, asta nu este problema noastră, este problema statului și a autorităților/companiilor din energie din subordine. Reforma, schimbarea și retehnologizarea sistemului energetic național nu sunt în fișa postului prosumatorilor. În mod paradoxal, Transelectrica se plânge că nu are stocare, Operatorii de Distribuție că rețelele sunt slabe și insuficient dezvoltate, că există impredictibilitate în producția fotovoltaică și eoliană și vine apocalipsa energetică pentru că populația și industria și-au scăzut consumul. Un joc de-a “șoarecele și pisica” care începe să devină plictisitor. Știm, este an electoral și peste 200.000 de votanți nu pot fi deranjați de măsuri nepopulare anul acesta, afirmă Dan Pârșan, președinte APCE.
Stocarea este și va fi o urgență a sistemului energetic național. Asociația Prosumatorilor solicită Guvernului ca în programul Casa Verde 2024 să se includă, în mod obligatoriu, și un sprijin pentru componenta de stocare.