Asociația Română pentru Bună Administrare (ARBA) salută inițiativa Ministerului Economiei, anunțată recent, de demarare a unei ample discuții în vederea îmbunătățirii legislației care reglementează guvernanța corporativă în companiile cu acționariat majoritar de stat.
“Este vorba de OUG 109/2011, aprobată prin Legea 111/2016, act normativ care, în decursul aplicării sale, a devenit evident că prezintă o serie de probleme. Una dintre acestea, stringentă, este cea referitoare la remunerarea membrilor din Consiliile de Administrație și Consiliile de Supraveghere, precum și a persoanelor din conducerea executivă a companiilor în care statul este acționar majoritar. ARBA a atras atenția, în repetate rânduri, asupra capcanelor și neajunsurilor unei remunerări neadecvate, avertizând că în acest fel este descurajată performanța. Nivelul remunerației are o influenţă importantă asupra interesului pe care administratorii și directorii, specialiști cu o vastă experiență în mediul privat, îl manifestă în activitatea de conducere a companiei. Tocmai de aceea, ARBA susține ideea de revizuire a principiilor existente și de schimbare a indicatorilor de performanță, astfel încât să fie posibilă creșterea remunerațiilor și, implicit, creșterea performanței manageriale”, se precizează într-un comunicat transmis de ARBA.
Membri ARBA susțin că rămân în continuare fideli principiului transparenței decizionale către toți stakeholderii, evident, în condițiile legii.
Având în vedere toate aceste aspecte, ARBA își exprimă totala disponibilitate pentru organizarea unei conferințe unde să fie discutate modificările propuse la OUG 109/2011, scopul fiind îmbunătățirea legii, astfel încât ea să asigure cu adevărat buna administrare a companiilor unde statul este acționar majoritar.