După liberalizarea pieţei de electricitate, furnizorii de ultimă instanţă duc o luptă acerbă pentru consumatorii casnici. Pentru a câștiga noi clienți, dar și pentru a-i fideliza pe cei din portofoliile lor, companiile au venit cu pachete avantajoase pentru furnizarea de electricitate și gaze, cu oferte speciale, cu beneficii, campanii cu acordare de premii, dar și ajutoare pentru familiile cu venituri reduse.
Vă prezentăm astăzi noi strategii ale CEZ Vânzare și Electrica Furnizare de fidelizare a clienților casnici.
Astfel, clienții CEZ Vânzare pot beneficia de ajutoare pentru încălzirea locuinței cu energie electrică și gaze naturale pe perioada noiembrie 2018 – martie 2019. Este vorba despre familiile și persoanele singure ale căror venituri nete lunare pe membru de familie, respectiv ale persoanei singure sunt mai mici de 615 lei. Ajutorul se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile acesteia, precizează compania.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul CEZ, formularele de cerere și declarație pe propria răspundere sunt puse la dispoziția solicitanților de către primăriile aferente comunei, orașului sau municipiului în a cărei rază teritorială se află locuința de domiciliu.
În funcție de venitul lunar al membrilor de familie sau al persoanei singure, după caz, ajutorul acoperă între 5 și 90 la sută din cheltuiala totală.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă numai familiilor și persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței, acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice, precum și în baza legii.
Sursă foto: Electrica Furnizare
Fidelizarea clienților nu este legată doar de oferirea unor prețuri mai bune la energie. Electrica Furnizare derulează o campanie pentru clienții casnici care aleg pachetul de electricitate și gaze naturale, până la data de 31 decembrie. Poți câștiga unul dintre cele 120 de tichete cadou, în valoare de 500 lei fiecare, sau marele premiu, o excursie dedicată aniversării Marii Uniri, în valoare de 8900 lei, este anunțul publicat pe site-ul Electrica Furnizare. Perioada de înscriere este 24.10 – 31.12.2018, extragerea câștigătorilor urmând să aibă loc pe 10 ianuarie 2019, într-o tombolă.
Campania, care se desfășoară prin site-ul www.electricafurnizare.ro, se adresează oricărei persoane fizice care are calitatea de client casnic al Electrica Furnizare, ce se poate înscrie la Tombolă prin completarea datelor solicitate. Câștigătorii premiilor vor fi desemnați aleatoriu, prin tragere la sorți.
Avantajele pachetului de electricitate și gaze naturale:
- reducerea costurilor cu energia electrică și gazele naturale;
- un singur contract și transmiterea simultană a facturilor;
- stabilitatea și siguranța oferite de același furnizor de încredere pentru cele două servicii;
- prețuri fixe pentru energie electrică și gaze naturale;
- posibilitatea transmiterii facturilor în format electronic.