“Rezervele importante ale Mării Negre, împreună cu cele din zona Mării Caspice și din Bazinul Mediteranei de Est, au un rol semnificativ în consolidarea securității energetice regionale și europene. România are în vedere oportunitatea accesului la volumele de gaze naturale ce vor fi transportate în viitor prin infrastructura Coridorului Sudic de gaze”, a declarat Niculae Havrileț, Secretar de stat în MEEMA, la cea de-a șasea reuniune a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de gaze, care a avut loc la finele lunii februarie, la Baku, în Republica Azerbaidjan. La acest moment, proiectul se află în fază înaintată de implementare, înregistrând progrese în proporție de 92%, fiind așteptată finalizarea acestuia până la sfârșitul anului 2020.

În intervenția sa din marja reuniunii, Havrileț a reiterat sprijinul României pentru dezvoltarea Coridorului Sudic de gaze și interesul țării noastre de a se implica în etapele de extindere a proiectului, având în vedere potențialul infrastructurii de transport oferit de Interconectorul de gaze dintre România și Bulgaria și gazoductul BRUA, care pot contribui semnificativ la consolidarea rolului Coridorului Sudic de gaze către Balcani și Europa Centrală.
Din delegația României au făcut parte reprezentanți ai companiilor Transgaz și Romgaz. A fost a treia participare a României la această reuniune anuală a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de gaze, care s-a bucurat de participarea Președintele Republicii Azerbaidjan Ilham Aliyev, a directorului general adjunct al DG ENERGY în cadrul Comisiei Europene Klaus-Dieter Borchardt, a miniștrilor energiei din țările implicate în dezvoltarea acestui important proiect de infrastructură energetică, dar și din cele care și-au exprimat interesul de a se alătura în etapele sale viitoare de dezvoltare.
Reprezentantul Comisiei Europene, Klaus-Dieter Borchardt, a salutat participarea României la această reuniune, începând cu anul 2017, și a subliniat în intervenția sa faptul că noul proiect al Acordului Ecologic European (Green Deal) nu împiedică dezvoltarea proiectelor de infrastructură de transport gaze naturale în Europa.
În marja reuniunii, delegația României a avut o serie de întrevederi bilaterale de substanță cu Parviz Shahbazov, ministrul azer al energiei, și cu conducerea companiei azere SOCAR, pentru identificarea oportunităților de cooperare în proiecte de interes comun pentru cele două țări. De asemenea, au avut loc întrevederi bilaterale și cu delegația SUA, Bulgariei și Greciei, care au oferit prilejul unor schimburi de opiniiprivind provocările energetice regionale actuale.