Bulgartransgaz are aprobare finală să participe în terminalul de gaze naturale lichefiate de la Alexandroupolis

Publicat pe Categorii Flux energetic, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic Bulgartransgaz are aprobare finală să participe în terminalul de gaze naturale lichefiate de la Alexandroupolis

Bulgartransgaz, operatorul rețelei naționale de transport de gaz natural din Bulgaria, a primit aprobarea din partea Comisiei Bulgare pentru Protejarea Mediului Concurențial pentru a participa cu un pachet de 20% în capitalul companiei elene Gastrade, cea care dezvoltă terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) de la Alexandroupolis.

Terminalul de gaze naturale lichefiate de la Alexandroupolis este unul dintre cele mai importante proiecte energetice din ultimii ani, cu importanță deosebită pentru Grecia, Bulgaria și regiune, materializarea sa contribuind la diversificarea surselor de energie și a rutelor de transport din sud-estul Europei, îmbunătățind gradul de securitate energetică și competiția regională și sprijinind crearea unui hub regional de gaze naturale, precizează companiile.

Proiectul, care va deveni operațional din anul 2023, este amplasat strategic la intersecția dintre coridorul vertical și cel sudic de gaze oferind acces la gaze naturale lichefiate piețelor din Grecia, Bulgaria, Serbia, România, Macedonia de Nord și mai departe către Moldova și Ucraina. Mai mult, terminalul completează dezvoltarea interconectorului de gaze dintre Grecia și Bulgaria (IGB), a cărui viabilitate o sprijină, funcționând, în egală măsură, în armonie cu infrastructura energetică din regiune, precum și cu cea nouă, strategică, cum e cazul conductei trans-adriatice TAP, a interconectorului  dintre Bulgaria și Serbia și a proiectelor de extindere a capacităților de depozitare subterane din sud-estul Europei.

Proiectul se bucură de sprijinul pe termen lung oferit de Guvernele Greciei și Bulgariei, dar și de Uniunea Europeană, fiind inclus în lista de Proiecte Europene de Interes Comun (PCI – conform Regulamentului nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului European) încă din 2013.

Participarea Bulgartransgaz, companie deținută de statul bulgar, în Gastrade este o dovadă puternică a profilului regional al proiectului, fiind un catalizator pentru integrarea piețelor de gaz din sud-estul Europei și asigurând lichiditate în materie de energie și pluralism la nivelul regiunii, potrivit comunicatului transmis InvesTenergy.

Terminalul cuprinde o unitate plutitoare offshore pentru stocare și re-gazeificare (FSRU) cu o capacitate de stocare gaz natural lichefiat de 170.000 de metri cubi și o capacitate de furnizare de peste 5,5 miliarde de metri cubi (bcm) pe an. Unitatea plutitoare va fi amplasată la 17,6 kilometri sud-est de portul Alexandroupolis și va fi conectată la sistemul național elen de furnizare a gazelor naturale prin intermediul unei conducte de 28 de kilometri.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *