Burduja: România lansează prima schemă pentru CfD. Urmează să facem noi scheme pentru nuclear, pentru stocare în baterii sau offshore wind

Publicat pe Categorii Business, Esential, Flux energetic
Prima Pagina Actual Esential Burduja: România lansează prima schemă pentru CfD. Urmează să facem noi scheme pentru nuclear, pentru stocare în baterii sau offshore wind

România lansează prima schemă pentru contracte pentru diferenţă şi este foarte important ca aceasta să meargă foarte bine, pentru ca apoi să facem noi scheme de CfD şi pentru celelalte tehnologii, pentru nuclear, pentru stocare în baterii sau offshore wind, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

 „România lansează prima schemă pentru contracte pentru diferenţă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în urma unor licitaţii se vor determina preţuri fixe pentru 15 ani de zile pentru investitori pentru vânzarea de energie electrică. Deci un investitor care va câştiga aceste licitaţii competitive va putea să vândă energia electrică la un preţ astfel fixat timp de 15 ani. Predictibilitate, sprijin pentru investiţii şi energie verde, pentru că anul acesta licitaţia vizează 1.500 de megawaţi, 1.000 eolian, 500 solar şi avem încă 3.500 de megawaţi preconizaţi pentru anul viitor, o nouă licitaţie, unde vom vedea câţi se vor duce către eolian şi câţi către solar. În momentul acesta ar fi 2.000 solar şi 1.500 eolian, dar mai discutăm anul viitor, în funcţie şi de cum merge această licitaţie”, a explica ministrul la o conferinţă de presă organizată cu ocazia evenimentului dedicat clarificărilor adresate de potenţialii beneficiari ai programului CfD, relatează Agerpres.

Totodată, acesta a adăugat că este o primă schemă pentru contacte pentru diferenţă, dar este un instrument des utilizat, o formă de ajutor de stat.

„Vizăm şi sectorul nuclear. Nuclearelectrica are nevoie de o asemenea schemă pentru retehnologizarea Unităţii unu, dar şi pentru reactoarele trei şi patru, foarte probabil. De asemenea, partea de stocare în baterii şi hidrocentrale cu acumulare prin pompaj de tipul Tarniţa-Lăpuşteşti. Şi, nu în ultimul rând, offshore wind, deci eolian offshore, de asemenea, vom face schemă de contracte pentru diferenţă. E foarte important ca această primă licitaţie să meargă foarte bine, ca apoi să capitalizăm acest moment şi să facem noi scheme de contracte pentru diferenţă şi pentru celelalte tehnologii”, a punctat Sebastian Burduja, citat de Agerpres.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *