Calendar naţional de implementare a contoarelor inteligente, din luna mai

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Calendar naţional de implementare a contoarelor inteligente, din luna mai

ANRE va aproba până la 30 aprilie 2017, prin ordin al preşedintelui, condițiile cadru pentru întocmirea planului național de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energie electrice în România și a calendarului de implementare, potrivit unui proiect de Ordin pentru modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 145/2014 privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice.

contor-inteligent

Președintele Autorității va lua această decizie pe baza rezultatului analizei cost-beneficiu și a propunerilor operatorilor de distribuţie concesionari.

Cu un an în urmă, ANRE a eliminat ţinta propusă pentru anul 2020 privind implementarea de contoare inteligente de energie electrică la aproximativ 80% din clienţii finali, motivând că nu s-a realizat o analiză relevantă privind costurile şi beneficiile acestui proiect, urmând ca aceasta să se facă pentru implementarea sistemului de contorizare inteligentă în perioada 2017-2020. În urma proiectelor-pilot implementate până acum, rezultatele nu au fost uniforme, fiind necesară o analiză cost-beneficiu pentru toţi operatorii de distribuţie prin intermediul unui consultant/ audit de terţă parte, au susținut reprezentanții Autorității.

Astfel, în 2016, operatorii de distribuţie concesionari au monitorizat proiectele pilot privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă realizate în anul 2015 și au evaluat costurile și beneficiile aferente acestora. Tot anul trecut, distribuitorii au propus spre avizare la ANRE proiecte pilot în zone rurale și urbane cu reţele neretehnologizate și au transmis, până la finele anului 2016, propuneri privind planurile de implementare a contoarelor inteligente.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *