Cât timp mai tărăgănează AFM programul de finanțare pentru prosumatori? În așteptarea listelor finale, cei peste 10.000 cetățeni acceptați nu pot să semneze contractele de finanțare necesare pentru demararea lucrărilor

Publicat pe Categorii Info Consumatori, Regenerabile, Semnal, Solar
Prima Pagina Info Info Consumatori Cât timp mai tărăgănează AFM programul de finanțare pentru prosumatori? În așteptarea listelor finale, cei peste 10.000 cetățeni acceptați nu pot să semneze contractele de finanțare necesare pentru demararea lucrărilor
  • Peste 200 de instalatori riscă falimentul
  • Marian Mândru, Greenpeace România: La un an și jumătate de la începerea programului, nici măcar un cetățean dintre cei 26.000 care au aplicat nu a devenit prosumator

La un an și jumătate de la începerea programului, nici măcar un cetățean dintre cei 26.000 care au aplicat nu a devenit prosumator. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu a publicat până la finalul lunii mai, așa cum s-a promis, listele finale cu cei care vor beneficia de finanțare pentru a-și instala sisteme fotovoltaice. Mai mult, românii care au fost acceptați deja în program nu pot încă să semneze contractele de finanțare necesare pentru demararea lucrărilor. E doar una dintre multele amânări ale programului Casa Verde Fotovoltaice, o spun, cu dezamăgire, reprezentanții  Greenpeace România.

Sursă foto: Casa EFdeN

Deși la mijlocul lunii mai, conform declarațiilor noului președinte al AFM, Andreea Kohalmi Szabo, 94% din aplicații fuseseră deja analizate (24.504 din cele 26.057 de aplicații primite),  programul Casa Verde Fotovoltaice este din nou în impas. De notat că AFM nu a mai avut nicio comunicare publică oficială pe acest subiect din 30 aprilie.

 „Acest program de finanțare, ce părea să se fi deblocat la începutul acestui an, a intrat într-o nouă eră tacită a amânărilor. Nu înțelegem de ce nu sunt publicate, așa cum s-a promis, toate rezultatele analizei dosarelor și de ce nu se semnează contractele de finanțare pentru cei care au fost deja admiși în program. Vorbim zi de zi cu zeci de potențiali beneficiari, sunt toți extrem de dezamăgiți de ritmul implementării programului”,a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România.

Programul a reprezentat o lovitură și pentru piața de fotovoltaice din România, care a fost blocată de promisiunea neconcretizată a fondurilor generoase ale programului. Peste 200 de instalatori întâmpină dificultăți economice, potrivit datelor Greenpeace România.

„Din cauza AFM-ului suntem aproape în faliment. Avem peste 100 de clienți cărora ar trebui să le instalăm centrale fotovoltaice, avem material cumpărate, am petrecut mult timp pentru a introduce dosare în aplicația informatică a AFM și a obține diverse aprobări. Nu știu cât mai putem rezista! Acest program a redus cererea pe piață, fiind puțini cetățeni care mai doresc să-și monteze panouri din fonduri proprii”, spune Ionuț Chiriac, proprietarul unei mici firme de instalații electrice din Iași.

Dezamăgirea se regăsește și în rândul cetățenilor care au aplicat pentru a deveni prosumatori. Dintre cei peste 26.000 de aplicanți, peste 10.000 au fost deja aprobați în program, dar nu pot semna contracte de finanțare, chiar și în cazul în care au făcut toate demersurile conform ghidului de finanțare. Restul de aplicanți, fie au fost respinși, fie nu știu încă dacă sunt sau nu admiși în program.

Finanțarea oferită de AFM prin programul Casa Verde Fotovoltaice este, teoretic, una generoasă: maxim 20.000 de lei pentru un sistem fotovoltaic de minim 3 kW pentru persoanele fizice interesate să își producă singure energia electrică. Peste 26.000 de cetățeni din întreaga țară s-au înscris pentru a obține finanțare, fondurile totale ale programului de finanțare cumulând peste 113 milioane de euro.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *