CCR: Legea ce modifică OUG privind guvernanţa corporativă, neconstituţională

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Legislativ
Prima Pagina Actual Flux energetic CCR: Legea ce modifică OUG privind guvernanţa corporativă, neconstituţională

Legea pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice este neconstituţională, a decis Curtea Constituţională, care a admis astfel obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 64 de deputaţi PNL.

CCR arată că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului. Modificările legislative vizau să elimine obligaţia numirii de manageri independenţi politic în conducerea executivă şi în Consiliile de Administraţie ale unor companii de stat, între care Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Romgaz, Transelectrica, Administraţia Porturilor Maritime, Complextul Energetic Oltenia, Romsilva sau Poşta Română, scrie News.ro.

CCR anunţă că a admis, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea art.1 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice este neconstituţională.

„În ceea ce priveşte modificările aduse OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, au fost sesizate numeroase încălcări ale tehnicii legislative în procesul de elaborare şi de adoptare a proiectului de lege, precum şi instituirea unui regim juridic extraordinar care conferă Guvernului atribuţii ce depăşesc cadrul constituţional”, se arată în textul sesizării trimise CCR, relatează News.ro.

Modificările la această lege, adoptate în decembrie 2017 de Camera Deputaţilor, au fost contestate şi de Fondul Proprietatea, care este acţionar minoritar în mai multe companii de stat şi care a cerut preşedintelui Klaus Iohannis reexaminarea actului normativ, susţinând că aceste modificări „au golit practic de conţinut ordonanţa privind guvernanţa corporativă”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *