Toate cele 11 grupuri energetice ale CE Oltenia vor respecta cerințele Uniunii Europene, afirmă conducerea companiei într-un comunicat.
În conformitate cu Legea nr.278/2013 privind emisiile industriale (transpunerea Directivei 2010/75/UE), instalaţiile mari de ardere trebuie să respecte valori ale emisiilor de NOx sub limita de 200 mg/Nmc.

CE Oltenia prezintă stadiul investiţiilor de mediu pentru conformarea CE Oltenia cu valorile emisiilor de NOx impuse de Uniunea Europeana:
”În anul 2018, au fost implementate si puse in functiune 3 instalaţii complete pentru reducerea emisiilor de NOx, la grupurile energetice nr. 5 şi 7 SE Turceni şi grupul energetic nr. 6 SE Rovinari.
În prezent, a fost demarată procedura de atribuire a achiziţiei pentru 4 instalatii, având ca obiect „Instalaţie de reducere a emisiei de NOx din gazele de ardere la grupurile energetice nr 3 şi 4, SE Rovinari”, respectiv „Instalaţie de reducere a emisiei de NOx din gazele de ardere la grupurile energetice nr 3 şi 4, SE Turceni.
Pentru celelalte 4 instalatii, respectiv grupurile energetice nr.7 şi 8 – SE Işalniţa şi grupurile energetice nr.1 şi 2 – SE Craiova II, procedura este în faza de avizare a documentaţiei în Comisia Tehnică de Avizare a CE Oltenia”.
În aceste condiții, toate grupurile energetice ale CE Oltenia vor fi conforme cu actualele cerințe ale Uniunii Europene, termenul de conformare fiind 30.03.2020, se precizează în comunicat.