O delegaţie a CEFC (China Energy Company Limited), împreună cu membri ai conducerii executive a Grupului KMG International (KMGI), s-au întâlnit săptămâna trecută cu reprezentanții mai multor instituţii bancare prezente pe piaţa locală care au susţinut, prin creditele acordate KMGI în ultimii ani, planurile investiţionale ale companiei.
„Scopul întâlnirilor reprezentanţilor CEFC cu cei ai BCR (Banca Comercială Română), Unicredit, Raiffeisen, ING şi Bancpost, a fost cel de a prezenta partenerilor KMGI din industria bancară viziunea şi planurile de dezvoltare pe care viitorul acţionar majoritar al companiei le are în vedere. Prezentarea noului acţionar al companiei reprezintă o practică obişnuită în relaţia client-instituţie bancară în regiunile în care compania activează”, se menționează într-un comunicat al KMG International.
Compania Naţională KazMunayGas Kazahstan (KMG NC) şi CEFC au semnat în decembrie 2016, la Bucureşti, un acord care atestă angajamentul de a efectua tranzacţia de cumpărare a 51% din acţiunile KMGI de către compania chineză.