CEO-ul KMGI, Erik Sagiyev, preia și funcția de vicepreședinte al Consiliului de Administrație al KazMunayGas. Va coordona activele internaționale și operațiunile de transport petrolier ale grupului kazah

Publicat pe Categorii Petrol si gaze, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal CEO-ul KMGI, Erik Sagiyev, preia și funcția de vicepreședinte al Consiliului de Administrație al KazMunayGas. Va coordona activele internaționale și operațiunile de transport petrolier ale grupului kazah

Directorul general  al KMG International, grupul care deține Rompetrol, Erik Sagiyev, a fost numit vicepreședinte al Consiliului de Administrație al companiei naționale KazMunayGas (KMG), funcție pe care o va exercita în paralel cu mandatul de CEO al KMGI. În noua poziție, acesta va coordona activele internaționale și operațiunile de transport petrolier ale grupului kazah.

KazMunayGas (KMG), compania națională de petrol și gaze din Kazahstan și acționarul unic al KMG International (Rompetrol), a anunțat numirea lui Erik Sagiyev în funcția de vicepreședinte al Consiliului de Administrație al companiei.

Sagiyev a absolvit Universitatea de Stat din Kazahstanul de Vest, cu licenţa în utilaje şi echipamente, precum şi Universitatea de Știinţe Umaniste şi Drept din Kazahstan, specializarea drept. Din luna aprilie 2025 este directorul general executiv (CEO) al KMG International (grupul care deține Rompetrol).

Din fruntea Rompetrol, Erik Sagiyev este responsabil de stabilirea și implementarea strategiei generale a Grupului, de atingerea obiectivelor de afaceri și de asigurarea unei performanțe operaționale și financiare solide, în conformitate cu viziunea și direcția strategică stabilite de KazMunayGas, unicul acționar al Grupului.

Potrivit prezentării oficiale a KMG International, Erik Sagiyev are peste 20 de ani de experiență în industria energetică, cu expertiză în proiecte majore din sectorul upstream al industriei petroliere. Înainte de preluarea conducerii KMG International, acesta a ocupat mai multe funcții de management în cadrul KazMunayGas.

De-a lungul carierei, Sagiyev a coordonat operațiuni de transport petrolier prin conducte la scară largă și a reprezentat interesele industriei la nivel executiv și guvernamental. Totodată, are experiență în dezvoltarea afacerilor, consultanță și construirea de parteneriate strategice între companii și autorități guvernamentale.

În noua sa calitate de vicepreședinte al Consiliului de Administrație al KazMunayGas, Erik Sagiyev va avea responsabilitatea coordonării activelor internaționale și a activităților de transport petrolier ale grupului.

InvesTenergy a relatat, în luna martie, despre vizita efectuată de Erik Sagiyev pe platforma Petromidia, în perioada desfășurării reviziei generale programate, unul dintre cele mai importante proiecte operaționale derulate în rafinăria Petromidia Năvodari.

Sub conducerea echipei executive coordonate de Erik Sagiyev, Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriei Petromidia – cea mai mare rafinărie din România – a revenit pe profit în 2025, evoluție pozitivă care s-a menținut și în primul trimestru al anului 2026.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *