Prețul gazelor naturale a atins nivelul record de 200 euro/MWh, mult mai repede decât arătau prognozele la începutul verii, atarge atenția Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.
Acesta a avertizat, în urma cu o lună, că ”Prețul gazelor naturale în iarnă va atinge cele mai mari valori din instoria utilizării gazelor naturale. Consumatorii industriali mari se vor închide singuri, fără să fie raționalizați.”. Din păcate, nu a venit iarna, dar pe fondul creșterii cererii de gaze pentru înmagazinare, prețul a sărit de 200 euro/MWh pe bursa din Olanda.

În ultimul an, prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa din Olanda a crescut de cca 9 ori și așteptările traderilor sunt de majorare în continuare a prețului pentru iarna 2022/2023.

Dar problema cea mai importantă a iernii viitoare este existența efectivă a gazelor, și astfel vom asista la situații în care unii consumatori/țări, vor fi determinați să ofere ”oricât” pe gaze, doar pentru a le avea. Companii și tări din Europa vor ajunge în situația de a beneficia de unele câștiguri imense in această iarnă prin poiliticile și programele pe care le vor întreprinde. Din păcate România, chiar dacă este al doilea producător de gaze din UE, nu se va găsi în lista acestor țări, susține președintele AEI.