Clienții finali nu vor mai depune actul de proprietate la încheierea contractelor de energie. A fost înlocuit cu o declarație pe proprie răspundere. ANRE a modificat Regulamentul de furnizare

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Info Consumatori, Semnal
Prima Pagina Energie Electrica si termica Clienții finali nu vor mai depune actul de proprietate la încheierea contractelor de energie. A fost înlocuit cu o declarație pe proprie răspundere. ANRE a modificat Regulamentul de furnizare

Clienții nu mai sunt nevoiți să depună actele de spațiu la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice, ci doar o declarație pe proprie răspundere cu privire la dreptul de folosință al spațiului.

ANRE a decis eliminarea prezentării/depunerii la furnizor de către client a actelor de spațiu la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice şi introducerea declarațiilor pe proprie răspundere cu privire la dreptul de folosință al spațiului, pentru flexibilizarea procesului de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice de către clienții finali.

Astfel, încheierea contractului de furnizare a energiei electrice se realizează pe baza:

a)   acordului solicitantului exprimat în scris, aferent cererii de încheiere a contractului, sau telefonic, conform dispoziţiilor legale în vigoare;

b)   copiei actului de identitate/certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al solicitantului;

c)   declarației pe proprie răspundere a solicitantului:

(i) privind deținerea unui drept locativ, cu precizarea calității sale (proprietar/coproprietar, unic moștenitor, comoștenitor, soț, chiriaș, beneficiar rentă viageră etc);

(ii) privind faptul că nu există litigii locative cu privire la spațiul pentru care se solicită încheierea contractului, iar în cazul în care se dovedește contrariul, exprimarea acordului pentru rezilierea contractului,

cu posibilitatea actualizării declarației, dacă este cazul, atât prin mijloace de comunicare la distanță, cât și prin acord tacit.ANRE simplifică procedurile de contractare și de stabilire a consumului de energie electrică pentru clienții finali.

ANRE a aprobat, în ședința Comitetului de reglementare din data de 30.06.2021, Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 82/2021 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 235/2019.

Potrivit noului regulament, se cere detalierea conținutului ofertei-tip şi a conținutului ofertei din contractul de furnizare a energiei electrice în ceea ce privește elementele de preț incluse, aşa cum se precizează şi în anexa nr.1 din Directiva (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE.

O ofertă-tip de furnizare publicată de furnizor pe pagina proprie de internet şi la punctul unic de contact nu poate fi modificată în perioada de valabilitate a acesteia, iar clientul final poate încheia contractul de furnizare a energiei electrice în baza ofertei-tip, dacă data transmiterii de către clientul final a cererii de încheiere a contractului în baza ofertei-tip este în perioada de valabilitate a ofertei-tip şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în aceasta, după caz,  a decis ANRE.

Convenția de consum încheiată de către furnizor cu clientul final devine obligatorie, datele de consum înscrise în aceasta vor fi utilizate și pentru facturarea  serviciilor de distribuție în cazul în care nu este citit/autocitit indexul echipamentului de măsurare; datele de consum transmise furnizorului de către operatorul de distribuție se stabilesc de către operatorul de distribuție, după caz, pe baza:

(i) consumului de energie electrică înregistrat la locul de consum în perioada similară a anului precedent sau a consumului de energie electrică determinat ținând cont de cele mai recente citiri efectuate de operatorul de distribuţie;

(ii) profilului de consum specific, determinat de operatorul de distribuţie pentru categoria respectivă de client final în cazul în care pentru locul de consum nu există istoric de consum.

Operatorii de distribuție au obligația de a asigura accesul gratuit fiecărui client final şi al furnizorului acestuia la informaţiile din baza de date prin accesarea paginilor web ale acestora, astfel încât fiecare client final de energie electrică să își poată accesa propriul istoric de consum.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *