Companiile de stat, obligate să verse la buget 90% din profitul net pe 2016

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Companiile de stat, obligate să verse la buget 90% din profitul net pe 2016

Guvernul a mandatat reprezentanții statului în AGA/CA la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, să ia măsurile necesare pentru repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat în 2016 (sub formă de dividende/vărsăminte) la bugetul de stat. Decizia a fost luată de Guvern printr-un Memorandum adoptat în ședința de astăzi.

impozit-pe-profit-300x169

Potrivit comunicatului transmis de Guvern, măsura nu se aplică societăților naționale, companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiilor autonome care prin legi au reglementat un alt mod de repartizare a profitului net.

Conform legislației în vigoare, repartiția profitului net se aprobă de către Adunarea Generală a Acționarilor, în cazul societăților, și de către Consiliul de Administrație, în cazul regiilor autonome. OUG 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome reglementează repartizarea unei cote de “minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societăților naționale, companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat“.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *