Competiția “We are Energy”: Enel a premiat 110 tineri din 16 țări

Publicat pe Categorii CSR, Flux energetic, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic Competiția “We are Energy”: Enel a premiat 110 tineri din 16 țări

Patrizia Grieco, Președinte Enel și Francesco Starace, CEO și director general, i-au premiat pe cei 110 câștigători din 16 țări ai concursului ”We are Energy” la Enel Auditorium. Gazda evenimentului a fost Federico Taddia, jurnalist și scriitor.

Sursa foto: Enel

Cea de-a treisprezecea ediție a competiției, intitulată ”Marchează obiectivul”, a avut ca tematică principală Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) stabilite de Națiunile Unite pentru viitorul planetei: 17 provocări globale care trebuie realizate până în anul 2030 prin eforturile comune ale statelor, companiilor și cetățenilor. Prin viziunea lor specifică, tinerii au un rol important și se pot implica în mod activ pentru a genera schimbare. Din acest motiv, tinerii implicați în competiția ”We are Energy” au luat parte la activități asociate obiectivelor Națiunilor Unite. Astfel, aceștia au participat în cadrul concursului în calitate de Ambasadori, Reporteri și Creatori și au produs, desenat și proiectat numeroase idei și soluții.

Inițiativa se adresează copiilor angajaților Enel cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani. În acest an, au fost peste 4.500 de înscrieri, iar 110 tineri din 16 țări care au câștigat concursul participă acum într-o tabără internațională de două săptămâni în Avigliano Umbro (Terni) care se va încheia pe 23 Iulie. Această experiență îmbină invoația cu creativitatea,  diversitatea culturală și jocul de echipă, într-un mediu energic și entuziast.

Țările care au fost implicate în proiect sunt Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Grecia, Guatemala, India, Italia, Mexic, Panama, Peru, România, Rusia, Africa de Sud, Spania și SUA.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *