Consiliul Concurenței lucrează la monitorul preţurilor pentru carburanţi,un site care va cuprinde date comparative privind preţurilor carburanţilor. Proiectul va fi finalizat anul viitor. ”Suntem foarte atenţi la ce se întâmplă pe piaţa carburanţilor, chiar obsesivi. Nu este nicio altă piaţă despre care să ne informăm atât de frecvent cum se întâmplă cu sectorul combustibililor. De asemenea, preluăm date Eurostat şi le analizăm pentru a avea o imagine a evoluţiei acestui sector. Este o piaţă importantă, care afectează direct consumatorii şi, ca urmare, este în atenţia opiniei publice şi a presei”, a declarat pentru News.ro preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Pentru realizarea acestui aplicaţii trebuie creată o bază de date care să conţină lista tuturor companiilor care comercializează carburanţi, amplasarea geografică a benzinăriilor deţinute de fiecare, tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) comercializate în fiecare benzinărie, preţurile la pompă practicate, scrie News.ro.
În ceea ce priveşte scumpirea benzinei şi motorinei, Chirițoiu spune că nu poate estima încă în ce măsură majorarea accizei a dus la scumpirea carburanţilor, mai ales că şi preţul petrolului a crescut la nivel internaţional.