Comisia Europeană a anunţat că, în perioada 4 noiembrie 2015 – 29 ianuarie 2016, vor
avea loc consultări publice privind revizuirea Directivei 2012/27/UE. Strategia privind Uniunea Energetică, adoptată la 25 februarie 2015, subliniază nevoia de regândire a conceptului de eficienţă energetică şi de a-i recunoaşte acesteia valoarea, ca sursă de energie.
În octombrie 2014, Consiliul European a stabilit un obiectiv orientativ la nivelul UE
de cel puţin 27% privind îmbunătăţirea eficienţei energetice în 2030, acest obiectiv
urmând a fi revizuit până în 2020, având în vedere un prag de 30% la nivelul UE. Prin urmare, cadrul politic existent ar trebui actualizat pentru a reflecta noua ţintă privind eficienţa energetică pentru anul 2030 şi pentru o alinia la cadrul general pentru energie şi schimbări climatice 2030, precizează reprezentanții ANRE.
Statele Membre au realizat progrese semnificative privind economiile de energie, în acest mod, contribuind la atingerea obiectivelor politicii de energie şi schimbări climatice 2020. În ultimii ani, finanţarea pentru eficienţă energetică a cunoscut o creştere datorată prioritizării acestor politici, în contextul general al agendei de decarbonizare, aceasta reprezentând un domeniu important pentru Uniunea Energetică Europeană.
În ceea ce priveşte finanţarea privată, Fondurile Structurale şi de Investiţii Europene
(ESIF) şi Fondul European pentru Investiţii Strategice (EFSI) reprezintă mecanismele pentru deblocarea investiţiilor private în domeniu eficienţei energetice, prezintă ANRE.
În vederea atingerii obiectivului privind eficienţa energetică în 2030, Comisia
Europeană lansează o sesiune de consultări asupra revizuirii Directivei 2012/27/UE
privind Eficienţa Energetică, adresată tuturor persoanelor interesate în acest sens.
În vederea eficientizării schimbului de informaţii şi centralizării la nivelul României a răspunsurilor dumneavoastră cu privire la revizuirea Directivei privind Eficienţa Energetică, în cazul în care utilizaţi adresa de email : ENER-CONSULTATION-EED@ec.europa.eu, ANRE adresează rugămintea să trimiteţi o copie a răspunsurilor dumneavoastră şi pe adresa de e-mail info.eficienta@anre.ro.