Consumul de energie va crește, anual, cu 2,4% până în 2022

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Consumul de energie va crește, anual, cu 2,4% până în 2022

Consumul final de energie al României va crește în perioada 2019 – 2022, cu circa 2,4% în fiecare an, se precizează în Prognoza Echilibrului Energetic, publicată în luna decembrie de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), scrie Agerpres.

Astfel, în 2019, consumul total de energie al ţării este estimat la 24,06 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 2,4% faţă de anul trecut. În 2020, valoarea indicatorului va consemna o creştere de 2,5%, până la 24,66 milioane tep. În anii 2021 şi 2022, consumul de energie va fi mai mare cu 2,4% şi va ajunge la 25,25 milioane tep, respectiv 25,85 milioane tep.

Potrivit CNSP, consumul populaţiei va creşte uşor, cu cel mult 0,5% în 2019 şi cu 0,3% în 2020, iar până în 2022 cu doar 0,1%.În schimb, cererea în economie se va majora cu 3,3% anul acesta faţă de anul trecut, cu 3,5% în 2020 şi ulterior cu 3,4%, până în 2022. Resursele energetice vor cunoaşte uşoare creşteri anuale, de 0,3% în 2019, 0,5% în 2020, 0,6% în 2021, respectiv 0,7% în 2022.

Dintre resursele de energie primară, cea mai mare creştere se constată la gaze naturale, care vor consemna un avans de 2,5% în acest an faţă de 2018 şi între 4% şi 5,2%, în următorii ani, respectiv până în 2022.La energia hidro, eoliană şi fotovoltaică se vor înregistra creşteri uşoare doar în anii 2019 şi 2020, cu 0,4%, respectiv 0,2%, după care se vor consemna scăderi cu 0,2% până în 2022. Şi producţia de ţiţei va scădea în următorii trei ani, cu 0,6% în acest an faţă de 2018, cu 0,3% în 2020 şi 0,1% în 2021, iar în 2022 va stagna. În perioada 2019-2022, producţia de cărbune şi cea obţinută din energie nucleară vor stagna, scrie Agerpres.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*