OMV Petrom a plătit statului român, în 2016, peste 1,07 miliarde de lei, în timp ce în Kazakhstan au mers peste 40,6 milioane de lei, reiese dintr-un raport al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Cea mai mare sumă, de peste 579,6 milioane de lei, au fost redevențele, 438,7 milioane de lei au reprezentat impozite pe venit şi producţie, iar 56,9 milioane lei impozite pe taxe precum licenţe, închiriere, înregistrare şi altele.
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a plătit anul trecut 855,19 milioane lei, din care 239,08 milioane lei redevenţe, conform unui raport remis miercuri Bursei de Valori Bucureşti. De asemenea, impozitele percepute asupra venitului, producţiei sau profiturilor (cu excepţia impozitelor percepute asupra consumului, precum TVA, impozitul pe venitul personal sau impozitul pe vânzări), au totalizat circa 609 milioane lei, iar taxele de licenţă, de închiriere, de înregistrare sau alte taxe aferente licenţelor şi/sau concesiunilor au însumat 7,112 milioane lei.