Cresc afacerile la Romelectro. În 2016, profit de un milion euro, cifră de afaceri de 50 mil. euro. Vezi ce proiecte de energie complexe sunt în derulare pe piața internă și externă

Publicat pe Categorii Business, Esential, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Cresc afacerile la Romelectro. În 2016, profit de un milion euro, cifră de afaceri de 50 mil. euro. Vezi ce proiecte de energie complexe sunt în derulare pe piața internă și externă
  • Se estimează o dublare a indicatorilor financiari în 2017
  • Primul grup în ciclu combinat în cadrul termocentralei Burullus din Egipt va fi finalizat de Romelectro până în noiembrie

Romelectro este în prezent cel mai mare contractor general de proiecte complexe cu capital autohton. Compania a încheiat anul 2016 cu rezultate bune, conform așteptărilor, și se estimează că “în acest an afacerile vor fi semnificativ mai mari faţă de anul trecut”. În 2016, cifra de afaceri a fost de 50 milioane euro și profitul de un milion euro, conform datelor neaudiate ale companiei. Pentru 2017, reprezentanții societății estimează o dublare a indicatorilor financiari.

Echipa Romelectro reușește să dezvolte business-ul în condițiile în care sectorul energetic românesc duce lipsă de mari investiții. Pe piața internă, compania se poate lăuda cu proiectul Romgaz de la Iernut, grupul nou de gaze în ciclu combinat, de 430 MW, fiind cel mai mare proiect nou de energie demarat de o firmă de stat după 1989. În prezent contractul este în faza avansată de proiectare, iar în câteva luni vor începe lucrările pe șantier și construcția echipamentelor.

Un procent de 25% din cifra de afaceri din acest va veni din export, preconizează reprezentanții societății. “Încercăm să ne stabilizăm cât mai bine în anumite regiuni de pe glob, unde sunt proiecte pe profilul nostru, iar apoi să ne extindem”, a afirmat Cristian Secoșan, Director General Romelectro, în cadrul unei conferințe de presă. Pe piaţa externă, se remarcă prezența Romelectro, cu sucursale, în Kosovo și Egipt, precum şi cu o filială în Arabia Saudită.

Atenția grupului Romelectro rămâne, potrivit reprezentanților companiei, în zona proiectelor mari și complexe. La conferință, conducerea Romelectro a prezentat proiectele pe care le are în derulare, pe piața internă și externă.

În cadrul termocentralei Burullus din Egipt (este una dintre cele 3 termocentrale în construcție în această țară, care vor fi cele mai mari din lume, 4800 MW fiecare, pe gaze naturale), Romelectro derulează un contract de execuție alături de SAEM Energomontaj. Va fi primul grup pus în funcțiune în ciclu combinat, ce va fi finalizat până în luna noiembrie, a precizat Cosmin Mitu, Director Divizia Operațiuni Romelectro.

Proiecte în derulare pe piața internă:

– Stația electrică Bradu (400/220/110/20 kV), aparținând CNTEE Transelectrica, una dintre cele mai mari din sistemul electroenergetic national;

–  Axul de 400kV Anina – Reșița – Porțile de Fier, din care linia Anina – Reșița este finalizată, lucrare importantă pentru consolidarea Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN), de închidere a inelului de 400kV, esenţială pentru interconexiunea cu Serbia;

– Liniile electrice de 220 și 110 kV (5 segmente) în Kosovo, lucrare câștigată în urma unei licitații BERD;

– Hidrocentrala Stejaru, ce însumează o putere instalată de 210MW. Este un proiect de reabilitare integrală a centralei, o provocare tehnică majoră pentru că reabilitarea se face cu păstrarea celorlalte grupuri în funcțiune;

– Amenajarea hidroenergetică pe râul Jiu, pe sectorul Livezeni – Bumbeşti, care mai cuprinde două centrale – CHE Dumitra, CHE Bumbeşti – şi o microhidrocentrală la Livezeni. Acest proiect necesită soluții de mare tehnicitate, precum evacuarea puterii de la CHE Dumitra, printr-un cablu submersibil ce trece prin galeria de aducţiune de la centrală, până la barajul Livezeni, pe o lungime de 7 km;

– Termocentrala Iernut.

Romelectro – hub de firme românești pe piețele internaționale

“În economia românească, în ciuda lipsei de investiții din ultimii ani și a degradării producției în multe domenii, încă mai funcționează firme capabile să joace un rol important pe piețele internaționale. În funcție de client și ofertă, atragem alături de noi nu numai firmele din grup, dar și multe alte firme cu capabilități de proiectare, fabricație, construcții, execuție, montaj, punere în funcțiune. Această politică ne permite să ne extindem si în piețe adiacente, cum ar fi piața de petrol, gaze și apă”, a afirmat Cristian Secoșan, director general Romelectro.

Interes pentru execuția de proiecte în cadrul gazoductului BRUA

Romelectro dorește să se implice în execuția proiectelor din cadrul gazoductului BRUA. „Sperăm ceva şi de la BRUA, încercăm să ne căutăm parteneri  prin care să atacăm şi proiecte de tipul acesta. Romelectro este implicat în diverse proiecte de investiții foarte variate, de exemplu centrale pe cărbune, pe gaze naturale, hidro, linii de energie electrică, stații electrice. Această experiență în investiții compexe ne va permite abordarea și a unor proiecte din alte piețe, de exemplu BRUA. Însă, nefiind tocmai pe profilul nostru de activitate, vom căuta să ne asociem cu alte companii”, a afirmat Secoșan. Ministerul Energiei a anunțat în martie că a emis autorizația de construire pentru gazoductul BRUA, un nou coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria și Austria.

Pentru Romelectro, prioritatea în acest an va fi consolidarea firmelor din grup, cu extinderea ofertei în piață în domeniul execuției și fabricației, la Electromontaj Carpați Sibiu. Grupul Romelectro este contractor, dezvoltator și investitor în proiecte din domeniul termoenergetic, hidroenergetic, transport și distribuție energie electrică, protecția mediului și industrie. Romelectro este compus din patru firme românești, compania Romelectro SA și alte trei: Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE), CELPI și Electromontaj Carpați Sibiu. Anul trecut, a fost înființată și firma Romelectro Arabia, entitate juridică saudită în care Romelectro este acționar majoritar. În plus, Romelectro a înființat două sucursale în Egipt și Kosovo, prin care să administreze contractele derulate în aceste țări. Grupul Romelectro are circa 650 de angajați.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *