- Statul trebuie să susțină măsuri de eficiență energetică la nivelul blocurilor
Lipsa montării repartitoarelor din apartamentele românilor, care sunt conectați la sisteme de încălzire centralizată, poate atrage amenzi de până la 1.000 de lei. Acest lucru este inadmisibil, mai ales că gradul de acceptare socială a montării repartitoarelor este foarte redus în prezent, susține deputata USR, Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii.
Legea a fost modificată anul trecut, astfel că, pentru condominiile care sunt într-un sistem de distribuție pe verticală, adică majoritatea blocurilor, acest lucru este obligatoriu, dacă este realizată echilibrarea hidraulică a instalației de încălzire. Pentru mulți români, prețul repartitoarelor este unul prohibitiv, mai ales în condițiile diminuării puterii de cumpărare din cauza inflației ridicate. În acest timp, autoritățile statului pare că se pregătesc să taie chitanțe de amenzi. Soluția nu este aceasta, ci căutarea de soluții pentru ca oamenii să fie sprijiniți.

”Românii nu trebuie lăsați să facă față singuri costurilor cu repartitoarele. M-am preocupat în fiecare an, în parlament, ca acest subiect să fie tratat cu seriozitate și înțelegere față de oameni. Este de datoria statului să sprijine cetățenii, nu doar să impună obligații, mai ales atunci când acceptarea socială este la cote minime. Un prim pas ar putea fi implementarea unui program național de finanțare a instalării robinetelor termostatate cu banii proveniți din certificatele de carbon prin Administrația Fondului pentru Mediu”, consideră deputata USR, Cristina Prună.
În urmă cu 2 ani, deputata Cristina Prună și senatorii Silvia Dinică și Cristian Bordei au inițiat un proiect de lege prin care obligația montării repartitoarelor nu ar trebui să se aplice în blocurile în care cel puțin 25% din apartamente nu mai sunt conectate la sistemul de încălzire centralizată. De asemenea, cerința montării ar trebui să nu se aplice în blocurile care nu au fost reabilitate termic.
”Propunerile sunt unele de bun simț și ele ar trebui susținute fără ezitare de parlamentarii coaliției. Nu putem aplica o obligație, fără să luăm de la bun început în calcul elementele specifice ce pot apărea în cazul diferitor blocuri. Esențial este ca termenul actual să fie amânat, atât pentru ca statul să poată da drumul unui program de susținere financiară a românilor pentru îndeplinirea cerințelor de eficiență energetică, iar pe de alta pentru a stabili un cadru mai clar asupra cui revine în fapt această obligație” ,adaugă Cristina Prună.
Instalarea repartitoarelor este o obligație ce decurge la nivel național din transpunerea Directivei 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind eficiența energetică, modificată și completată ulterior prin Directiva (UE) 2018/2002.