- Pentru 2020, Curtea de Conturi are în plan efectuarea a 2.326 misiuni de audit
În primul semestru, Curtea de Conturi va fi în control la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Transelectrica, Conpet și Complexul Energetic Hunedoara, după cum reiese din Programul de activitate pe anul 2020 – Semestrul I, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 656/2019, publicat pe site-ul instituției.
La MEEMA, inspectorii Curții de Conturi vor desfășura misiuni de audit financiar asupra contului anual de execuție a bugetului de stat, de audit al performanței conducerii întreprinderilor publice și managementului general al procesului de privatizare desfășurat în România.

Primele companii vizate de Curtea de Conturi sunt Transelectrica (în unele sucursale au început verificările – n.r.) și Conpet (ianuarie-februarie), urmează Complexul Energetic Hunedoara (mai-iulie). Inspectorii vor controla situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor.
În acest an, Curtea de Conturi va efectua 2.326 misiuni de audit, dintre care 1.642 reprezintă misiuni de audit financiar.Totodată, pentru anul 2020 sunt programate 23 de teme de audit al performanței care se vor desfășura la 93 de entități, 34 de teme de audit de conformitate aferente celor 518 misiuni ce vor viza 517 entități, precum și 63 de acțiuni de documentare.