Dan Drăgan, Ministerul Energiei: PNIESC va fi actualizat

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Dan Drăgan, Ministerul Energiei: PNIESC va fi actualizat

Planul naţional integrat de energie şi schimbări climatice va fi actualizat la nivelul anului 2022 – 2023, în contextul noilor ţinte şi discuţii în desfăşurare de la Comisia Europeană, a declarat, joi, într-o dezbatere de specialitate, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan, citat de Agerpres.

” Planul naţional integrat de energie şi schimbări climatice va urma o actualizare la nivelul anului 2022 – 2023 şi, în contextul noilor ţinte şi discuţii în desfăşurare la nivelul Comisiei Europene, cu siguranţă că şi ţinta pentru regenerabile  va fi mai ridicată. Sursele de finanţare care vor fi disponibile în sectorul energetic în această decadă sunt sume impresionante care vin din Just Transition Fund, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din Fondul de modernizare. Bani vor fi suficienţi. Cum cineva spunea acum două săptămâni la o altă dezbatere că va ploua cu bani, chiar aşa este. Ceea ce ne dorim este ca actorii din piaţă, cei care efectiv lucrează, dezvoltă şi aduc plus valoare, şă aibă proiecte cât mai mature care să poată fi finanţate prin aceste instrumente”, a susţinut Drăgan, prezent la Energy Strategy Summit 2021, organizat de Energynomics, scrie Agerpres.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *