Date Transelectrica, primul semestru: Consumul intern de energie electrică a crescut cu 2%, producția de energie a scăzut cu 8%. Mixul de producție: Creștere la Termo cu 2%, scăderi la Nuclear cu 3%, Hidro cu 22% și la Regenerabile cu 4%

Publicat pe Categorii Esential, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Date Transelectrica, primul semestru: Consumul intern de energie electrică a crescut cu 2%, producția de energie a scăzut cu 8%. Mixul de producție: Creștere la Termo cu 2%, scăderi la Nuclear cu 3%, Hidro cu 22% și la Regenerabile cu 4%
  • Puterea instalată în instalațiile de stocare, la 1 iulie, totaliza 16,2 MW, iar puterea instalată în capacități electrice din surse regenerabile aparținând prosumatorilor  era de 1.707,29 MW la 30 aprilie;
  • Profitul net al Transelectrica, în creștere cu 63% în primul semestru

Consumul de energie electrică la nivelul SEN a crescut cu 2% în primul semestru din acest an comparativ cu aceeași perioadă din anul 2023, iar producția netă de energie a scăzut cu 8%, conform analizei Transelectrica privind evoluția componentelor balanței energetice.

Astfel, potrivit datelor prezentate de Transelectrica, în luna ianuarie 2024, consumul de energie electrică la nivelul SEN a înregistrat o creștere de aproximativ 5% (influențată de temperaturi mai scăzute), iar în luna iunie, creșterea a fost de aproximativ 3%, influențată tot de temperatură, valori crescute. Lunile aprilie și mai au înregistrat scăderi, aproximativ 1,7% și respectiv 3,88%.

În ceea ce priveşte mixul de producție, în perioada ianuarie – iunie 2024 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, s-a înregistrat o creștere a componentei din surse Termo în procent de 2%, componentele Nuclear, Hidro și Regenerabile au înregistrat scăderi în procent de 3%, 22% respectiv 4%. Începând cu al treilea trimestru din anul 2023, în mixul de producţie s-a introdus producţia din baterii, care, la sfârșitul lunii iunie 2024 a cumulat valoarea de 2,50 GWh.

Conform analizei Transelectrica, la data de 01 iulie 2024, puterea brută instalată în SEN totaliza 18.319 MW, cu următoarea structură pe surse primare de energie: cărbune – 2.762 MW (1.909 MW net), hidrocarburi – 2.715 MW (2.275 MW net), nuclear – 1.413 MW (1.300 MW net), hidro – 6.639 MW (6.312 MW net), eolian – 3.027 MW (2.966 MW net), fotovoltaic – 1.626 MW (1.527 MW net), biomasă – 137 MW (125 MW net).

În ceea ce privește puterea instalată în instalațiile de stocare, la data de 01.07.2024 aceasta totaliza 16,2 MW, din care 7 MW calificați pentru furnizarea de servicii de sistem, diferența de 9,2 MW regăsindu-se în instalații (baterii) racordate preponderent în centrale electrice eoliene, nefiind calificate pentru participarea la Piața de Echilibrare.

Referitor la situația privind puterea instalată în capacități electrice din surse regenerabile aparținând prosumatorilor la data de 30.04.2024, aceasta totaliza 1.707,29 MW.

În primul semestru, exportul a scăzut pe graniţa cu Serbia, Ungaria, Ucraina și Moldova și a crescut pe granița cu Bulgaria, iar importul a crescut pe toate granițele. Faţă de semestrul I din anul 2023, s-a înregistrat o creștere de aproximativ 64% a schimburilor comerciale la import și o scădere de 13% a energiei tranzitate, pe fondul unei hidraulicități mai scăzute comparativ cu anul trecut în această perioadă a anului şi în condițiile unui consum intern de energie electrică care, cu excepția lunilor aprilie și mai, a crescut față de perioada similară din anul 2023, prezintă Transelectrica în raportul semestrial.

Profit cu 63% mai mare la Transelectrica în primul semestru

Transelectrica a raportat un profit net de 264 milioane lei, în semestrul I, în creștere cu 63%. Segmentul activităților cu profit permis a înregistrat un rezultat pozitiv în sumă de 317 milioane lei în S1 2024, în creștere față de rezultatul în suma de 218 milioane lei realizat la S1 2023, în condițiile în care veniturile operaționale au crescut cu 21% (212 mil lei), corelate cu o creștere a cheltuielilor (inclusiv amortizarea) cu 15% (113 mil lei), potrivit companiei.

Segmentul activităților zero-profit a înregistrat un rezultat negativ în S1 2024 în suma de 50 milioane lei, în creștere cu 9 milioane lei față de rezultatul negativ realizat la S1 2023.

Cheltuielile pentru investiții în S1 2024 au fost în sumă de 236,98 milioane lei, cu 16% mai mari față de cheltuielile pentru investiții din S1 2023 (203,44 mil lei).


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *