Delgaz Grid investește 3 milioane de lei să înlocuiască cabluri și să modernizeze posturi de transformare din Parcul Național Ceahlău

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Delgaz Grid investește 3 milioane de lei să înlocuiască cabluri și să modernizeze posturi de transformare din Parcul Național Ceahlău
  • 20 de tone de materiale și echipamente, transportate cu  elicopterul

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON,  a demarat o investiție amplă, de aproximativ 3 milioane de lei, pentru înlocuirea unor cabluri de medie tensiune și modernizarea a 4 posturi de transformare pe traseul stațiunea Durău – Cabana Fântânele – Cabana Dochia, din Parcul Național Ceahlău, jud. Neamț.

Lucrarea are o complexitate deosebită și urmează a fi finalizată până la sfârșitul anului. Aflăm de la reprezentanții companiei că toate operațiunile trebuie executate cu scule și echipamente manuale, iar montarea cablurilor la o adâncime de 1,2 metri nu se poate executa cu utilaje, astfel încât impactul asupra mediului să fie cât mai redus. Chiar dacă, materialele și echipamentele au fost transportate aerian în anumite puncte fixe de pe traseul montan, acestea trebuie aduse zilnic în zonele de lucru pe poteci, doar prin efortul oamenilor. O echipă de 30 de persoane a fost alocată pentru finalizarea acestei lucrări, pe un amplasament care are o diferență de nivel de aproximativ 1.000 metri între stațiunea Durău și Cabana Dochia.  

Unul dintre principalele obiective ale echipei care lucrează pe munte este impactul minim asupra mediului prin dislocarea solului de pe traseele de cabluri, gestiunea zilnică a deșeurilor și transportarea lor în spațiile special amenajate etc., se precizează într-un comunicat al comapniei.

În posturile de transformare din Durău, Fântânele și Dochia vor fi executate lucrări de construcții prin refaceri de suprafețe din beton și zugrăveli, iar unele echipamentele de medie tensiune vor fi înlocuite pentru a fi operaționalizat sistemul SCADA, ce va permite executarea unor manevre de la distanță, din Centrul Dispecer. Prin lucrările derulate în cadrul acestei investiții din Parcul Național Ceahlău, Delgaz Grid va securiza alimentarea cu energie a unor puncte cheie la nivel național pentru telecomunicații și meteorologie, fiind montate cabluri de rezervă, astfel încât în cazul unor avarii consumul să poată fi preluat pe o soluție alternativă.

Delgaz Grid a bugetat în acest an investiții de 612 milioane de lei (126 milioane euro), prioritar pentru modernizarea și extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Bugetul alocat investițiilor este cu 11% mai mare decât cel din anul precedent, fiind totodată cel mare din ultimii 16 ani, de la intrarea E.ON pe piața de energie din România.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *