Distribuţie Oltenia își extinde rețeaua inteligentă. Demarează un proiect pro verde, cofinanțat din fonduri europene, de peste 43 de milioane de lei

Publicat pe Categorii Esential, Flux energetic, Investitii / Tranzactii, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Distribuţie Oltenia își extinde rețeaua inteligentă. Demarează un proiect pro verde, cofinanțat din fonduri europene, de peste 43 de milioane de lei
  • În zona Municipiului Caracal, Distribuție Oltenia are în plan implementarea a 12100 de contoare inteligente

Cu cel mai mare număr de prosumatori racordați la rețea la nivel național, Distribuție Oltenia își extinde rețeaua inteligentă, în beneficiul prosumatorilor și a celor 13600 de consumatori de energie din Caracal și localitățile adiacente.

Compania demarează un proiect care beneficiază de fonduri europene importante și are în vedere modernizarea rețelei de distribuție și creșterea capacității de distribuție a stației de transformare 110/ 20 kV Caracal Vest pentru evacuarea energiei electrice produse de CEF -uri.

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon.

Beneficiile consumatorilor/ prosumatorilor din Caracal și localitățile adiacente

Cei peste 13 600 de consumatori de energie, casnici sau agenți economici dar și prosumatorii existenți și cei viitori din municipiul Caracal și localitățile adiacente (Drăghiceni, Redea, Vlădila, Dobrosloveni, Osica de Jos, Osica de Sus, Falcoiu, Dobrun, Rotunda) vor beneficia de:

  • reducerea întreruperilor accidentale în alimentarea cu energie electrică și a fluctuațiilor de tensiune;
  • creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică prin identificarea și izolarea zonelor cu defect ca urmare a modernizării instalațiilor Distribuție Oltenia;
  • reducerea emisiilor de carbon prin asigurarea evacuării energiei electrice produse de centralele electrice fotovoltaice racordate la stația Caracal Vest (aproximativ 12, 7 MWh).

Prin acest proiect, Distribuție Oltenia vizează:

  • reducerea timpului în realimentarea cu energie electrică a consumatorilor;
  • creșterea semnificativă (cu 80 %) a capacității de transport și distribuție a energiei electrice produsă de centralele fotovoltaice (cu o putere de 7 MW) precum și creșterea capacității de racordare de noi prosumatori la rețeaua DEO.

Totodată, cu ocazia acestei lucrări operatorul de distribuție va avea în vedere și:

– înlocuirea totală a echipamentelor electrice din stația Caracal Vest;

– realizarea celei de-a doua căi de evacuare a energiei produse de centralele fotovoltaice prin înlocuirea rețelei electrice aeriene 20 kV Caracal Vest – Redea 1 cu rețea electrică subterană;

– realizarea unui sistem modern de monitorizare, comandă, achiziție de date și supraveghere a tuturor echipamentelor din stația Caracal Vest prin integrarea în SCADA  a stației;

– montarea de fibră optica pentru realizarea unei comunicații în timp real cu stațiile de transformare adiacente din zonă (Caracal Nord, Caracal Sud, Studina).

– asigurarea posibilității de racordare de noi capacități de productie a energie electrice din surse regenerabile (fotovoltaic, eolian, biomasă, microhidro, geotermic);

– modernizarea/ realizarea a 11,29 km de linii de medie tensiune din care 4,10 km linii electrice aeriene si 7,19 km de linii electrice subterane.

Valoarea totală a proiectului este de 43.463.529,58 lei din care 31.538.861,77 lei reprezintă cofinanțare din fonduri europene.

Alte planuri/ proiecte marca Distribuție Oltenia în județul Olt

Tot în zona Municipiului Caracal, Distribuție Oltenia are în plan implementarea a 12100 de contoare inteligente. Proiectul a fost depus pentru obținerea de co-finanțare din fonduri europene și este în curs de analiză la autoritățile competente.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.