Publicația Focus Energetic a premiat “Doamnele în Energie”, în cadrul celei de a patra ediţie a Galei dedicate. Premiile de excelenţă acordate „Doamnelor în Energie” au răsplătit munca, abnegaţia, priceperea, tenacitatea, dar şi rezultatele de excepţie ale acestor doamne în cadrul companiilor în care activează, ne spune Gabriela Moroianu, Director General Focus Energetic.
La manifestare au fost prezenţi, printre alţii, ministrul Energiei, Anton Anton, preşedintele Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaţilor, Lucian Bode, preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, preşedintele CNCAN, Rodin Traicu, secretarii de stat în Ministerul Energiei Robert Tudorache şi Doru Vişan, directori generali din unora dintre cele mai mari companii de stat şi private din domeniu, specialişti, analişti, mass media etc.
Gala a debutat cu Ministrul Energiei, Anton Anton, care a înmânat Otiliei Marin, director general în cadrul ANRE, premiul „Implicarea în dezvoltarea pieţei energetice, prin stimularea unei competiţii corecte şi transparente”.
Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, dar şi secretar general al Guvernului, Andreea Lambru, a primit premiul pentru “Implicarea în dezvoltarea durabilă şi sustenabilă a companiei Hidroelectrica”. Premiul i-a fost înmânat de către Cătălin Stancu, directorul general Electrica.
La rândul său, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a înmânat premiul pentru “Activitatea depusă în implementarea de politici financiare sustenabile şi predictibile în cadrul Transelectrica“, Andreei Georgiana Florea, membru în Directoratul transportatorului de energie electrică.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan, a premiat-o pe Livioara Şujdea, membru în Directoratul Electrica, pentru “Îmbunătăţirea substanţială a infrastructurii şi calităţii serviciilor în urma investiţiilor record”.
Pentru “Stabilirea unei relaţii transparente şi corecte cu investitorii” celui mai important producător intern de gaze naturale, Romgaz, a fost premiată Manuela Ogrinja, de către directorul general al companiei Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă.
Secretarul de stat în ministerul Energiei, Robert Tudorache, i-a înmânat Luminiţei Lupului, director în cadrul bursei de energie şi gaze Opcom, premiul pentru “Implicare şi dăruire în dezvoltarea concurențială, transparentă, publică, centralizată și nediscriminatorie a pieţei româneşti a energiei”.
Trainerul Graţiela Prata (Nuclearelectrica) a primit de la preşedintele CNCAN, Rodin Traicu, premiul pentru “Rezultatele obţinute prin implicarea şi dedicarea în dezvoltarea în siguranţă a energeticii nucleare româneşti”.
Pentru activitatea susţinută depusă în vederea emiterii deciziei exhaustive privind demararea conductei de interconexiune Bulgaria – România – Ungaria – Austria, Ana Bădărău (Ministerul Energiei) a primit, de la secretarul general al ANRE, Radu Bădiţă, premiul pentru „Implicarea în demararea proiectului BRUA”.
Ovidiu Pop, fost director general al Termoelectrica şi al Verbund România, i-a înmânat Alinei Călugăreanu (manager Parte Responsabilă cu Echilibrarea –PRE în cadrul MET România) premiul pentru “Implementarea şi dezvoltarea cu succes a activităţii de echilibrare a producţiei şi consumurilor energetice pentru clienţi”.
Preşedintele Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaţilor, Lucian Bode, fost ministru al Energiei, i-a înmânat Cristinei Micu, membru în conducerea AFEER, premiul pentru „Implicarea în creşterea sustenabilă a pieţei energetice româneşti”.
Atmosfera a fost întreţinută, printr-un scurt moment artistic, de către folkistul Ovidiu Mihăilescu.