- Nuclearelectrica informează: Cosmin Ghiță a solicitat încetarea contractului de mandat
Societatea Națională Nuclearelectrica informează acționarii și investitorii cu privire la solicitarea lui Cosmin Ghiță, directorul general al companiei, de încetare a contractului de mandat încheiat cu Nuclearelectrica.
Potrivit informării transmise companiei, Nuclearelectrica urmează să comunice ulterior data efectivă la care renunțarea la mandat își va produce efectele.

Cosmin Ghiță ocupă funcția de director general al Nuclearelectrica, companie strategică pentru sectorul energetic românesc și operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, din anul 2017.
„Nuclearelectrica îi mulțumește domnului Cosmin Ghiță pentru contribuția adusă la dezvoltarea companiei pe perioada derulării mandatelor sale de director general al companiei”, se arată în comunicarea transmisă BVB.
Plecarea lui Cosmin Ghiță survine după 9 ani la conducerea Nuclearelectrica, într-un moment important pentru companie, marcat de oprirea celor două reactoare de la Cernavodă și forță majoră activată la SNN, precum și derularea unor proiecte majore de investiții. Iar acționarii companiei urmează să aprobe, în ședința AGEA din 10 septembrie, publicarea Raportului integral al Corpului de Control al Prim-Ministrului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Nuclearelectrica.
„Demisia este un act unilateral de voință. După o perioadă de preaviz de 90 de zile, conform contractului, dar care poate fi scurtată cu acordul părților, va urma o selecție pentru un nou titular”, a transmis Guvernul.
Ministerul Energiei: Decizia domnului Cosmin Ghiță intervine în contextul unei noi oportunități profesionale
Ministerul Energiei tranmite că a luat act de decizia domnului Cosmin Ghiță de a renunța la mandatul încredințat de CA SNN, respectiv de a demisiona din funcția de Director General al S.N. Nuclearelectrica S.A.
Demisia reprezintă un act unilateral de voință, pe care Ministerul Energiei în calitate de acționar majoritar și autoritate publică tutelară îl respectă. Potrivit informațiilor comunicate Ministerului, decizia domnului Cosmin Ghiță intervine în contextul unei noi oportunități profesionale.
Perioada de preaviz a domnului Cosmin Ghiță urmează să fie dispusă conform prevederilor contractului de mandat și deciziei consiliului de administrație, precizează ministerul.
Activitatea Nuclearelectrica și a CNE Cernavodă se desfășoară în continuare în condiții normale, fiind asigurată continuitatea operațională a companiei. Ministerul Energiei urmărește îndeaproape evoluția situației și, în calitate de acționar majoritar, va asigura toate demersurile care îi revin pentru menținerea stabilității și continuității la nivelul companiei, se afirmă în informarea Ministerului Energiei.









.jpg)








