- Georgiana Dumnitru , Ana-Maria Constantin și Eduard Frățilă sunt cei trei câștigători ai finalei și vor fi „umbrele” conducerii executive – CEO, CFO și Director Dezvoltarea Afacerii.
Cred, cu tot sufletul, că viitorul României este pe mâini bune. Și astăzi am avut încă un motiv să cred asta.
Am întâlnit tineri serioși, curajoși și asumați, care nu caută doar un internship, ci o șansă de a învăța, de a se pregăti și, mai ales, de a demonstra că pot contribui. I-am urmărit cu interes și cu bucurie trecând prin probe care nu au fost deloc ușoare.

Onorate de invitația lui Alexandru Aurelian Chirita, CEO Electrica, eu și colega mea de breaslă, Gabi Moroianu, am făcut parte din juriul care a deliberat și a anunțat astăzi câștigătorii Shadow Volt, un program de internship regândit din temelii.
A fost o dimineață pe sufletul nostru.
Din cei 150 de candidați înscriși, 21 au ajuns în prima zi la probe, iar 12 dintre ei, împărțiți în trei echipe, au intrat astăzi în marea finală. Și ce finală!
Totul a început cu un tur ghidat la Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, urmat de o vizită la Uzina Filaret, unul dintre locurile de unde a pornit povestea energiei electrice în București.
Un traseu prin istorie, chiar înaintea unei probe care le-a cerut candidaților să gândească precum niște oameni aflați deja la masa deciziilor.
“O furtună de gheață lasă fără curent aproape 87.000 de consumatori. Un spital funcționează pe generator. O stație de apă s-a oprit. Sate întregi sunt izolate.
Trei echipe de finaliști Shadow Volt preiau, pentru următoarele 48 de ore simulate, conducerea unei companii fictive de distribuție a energiei. Resurse limitate. Un singur transformator pentru două stații avariate. 60 de minute ca să decidă cine primește curent, când, și cu ce buget.
Apoi, fără avertisment, situația se schimbă. Planul trebuie refăcut din mers, iar mesajul către presă trebuie să țină cont de tot ce e nou.
Nu s-a evaluat cine a „salvat” mai mult. S-a evaluat cum și-au asumat ce n-au putut face. Și, la final, au primit multe aplauze meritate”
Georgiana Dumnitru , Ana-Maria Constantin și Eduard Frățilă sunt cei trei câștigători ai finalei și vor fi „umbrele” conducerii executive – CEO, CFO și Director Dezvoltarea Afacerii.

Surpriza cea mare a venit de la Alexandru Chiriță, care a anunțat că, de fapt, 17 dintre acești tineri vor începe, de la 1 octombrie, internshipul la Electrica. Sunt așteptați să vină cu idei, cu proiecte și cu soluții pe care Electrica să le poată transforma în realitate.
„V-am promis un loc la masa deciziilor. Vă deleg deciziile. Bine ați venit la Fabrica de lumină!”, le-a spus Alexandru Chiriță tinerilor colegi.
Mi-a plăcut această inițativă. Tinerii nu au nevoie doar să li se spună că sunt viitorul. Au nevoie să fie ascultați, provocați și lăsați să decidă.
Ca jurnalistă, am întâlnit de-a lungul anilor multe generații de tineri. Și continui să cred în ei. În seriozitatea lor. În inteligența lor. În curajul de a pune întrebări și în puterea de a găsi soluții acolo unde generațiile dinaintea lor văd, uneori, doar probleme. Astăzi am văzut din nou că avem motive să fim optimiști.
Felicitări, Georgiana, Ana-Maria și Eduard! Felicitări tuturor celor care au ajuns în finală și tuturor celor care au avut curajul să încerce.
Felicitări echipei executive a Electrica pentru că a ales să investească nu doar în oameni, ci în încrederea acordată unei noi generații de specialiști. Felicitări organizatorilor!









.jpg)







