Există profesii fără de care o țară nu poate funcționa. Profesia de energetician este una dintre ele.
Cu prilejul Zilei Energeticianului, Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni (AIEE) organizează Gala AIEE 2026, un eveniment dedicat profesioniștilor care contribuie, zi de zi, prin competență, responsabilitate și inovație, la dezvoltarea, siguranța și modernizarea sistemului energetic din România.
Găzduită de Le Château – Castelul din inima Bucureștiului, Gala reunește membri ai AIEE, tineri ingineri, studenți voluntari, profesioniști cu experiență, reprezentanți ai companiilor din sectorul energetic, ai autorităților publice, ai mediului universitar și parteneri ai asociației, uniți de aceeași convingere: viitorul energiei se construiește prin colaborare, cunoaștere și implicare.

În fiecare an, pe 20 iulie, comunitatea energetică marchează Ziua Energeticianului. Este un moment de recunoaștere a unei profesii care evoluează continuu și care joacă un rol decisiv în tranziția energetică, digitalizare și dezvoltarea sustenabilă a României.
Gala AIEE 2026 este, înainte de toate, o celebrare a oamenilor și a comunității. Pe parcursul serii vor fi prezentate proiectele dezvoltate de asociație în ultimul an, vor fi împărtășite direcțiile de dezvoltare pentru perioada următoare și vor fi recunoscute contribuțiile celor care susțin misiunea AIEE.
În doar câțiva ani, AIEE a devenit mai mult decât o asociație profesională. A devenit o comunitate care conectează generații, creează oportunități de învățare și colaborare și încurajează implicarea activă a tinerilor în transformarea sectorului energetic. Conferințe, forumuri, vizite tehnice, programe educaționale, parteneriate cu universități și companii, inițiative dedicate voluntariatului și dezvoltării profesionale sunt doar câteva dintre proiectele prin care AIEE investește în viitorul profesiei.
Mircea Bițoiu, Președintele AIEE, afirmă: „Energia nu înseamnă doar infrastructură, tehnologii sau investiții. În primul rând, energia înseamnă oameni. Oameni care aleg această profesie, care își asumă responsabilități și care contribuie în fiecare zi la funcționarea unei societăți moderne.
Ziua Energeticianului este despre respectul pentru această profesie și pentru cei care o reprezintă cu profesionalism. În același timp, este despre viitor și despre generațiile care vor transforma sistemul energetic prin competență, inovare și colaborare.

AIEE și-a propus încă de la înființare să creeze o comunitate deschisă, în care experiența întâlnește entuziasmul, iar dialogul dintre industrie, mediul academic și tinerii ingineri generează idei și proiecte cu impact real. Ne dorim ca fiecare membru să găsească în AIEE un loc în care poate învăța, poate contribui și poate crește profesional.
Gala AIEE este modul nostru de a spune «mulțumim» tuturor celor care cred în această comunitate – membrilor, voluntarilor, partenerilor și tuturor profesioniștilor care demonstrează, în fiecare zi, că viitorul energiei începe cu oamenii.”
Gala reprezintă și un moment de recunoștință față de partenerii care susțin activitatea AIEE și contribuie la dezvoltarea proiectelor dedicate comunității energetice.
AIEE adresează mulțumiri partenerului principal, Eximprod Grup, pentru susținerea oferită Galei AIEE 2026, precum și companiilor partenere PPC România, VINCI Energies, ENEVO Group, Energotech, Nova Power & Gas și Transelectrica, care au contribuit la transformarea acestui eveniment într-o celebrare a excelenței din domeniul energetic.
Mulțumiri și partenerilor media: InvesTenergy, Focus Energetic, Energynomics, NewsEnergy, Financial Intelligence, e-nergia, MediaUno și Energy Industry Review pentru sprijinul acordat în promovarea proiectelor AIEE și în creșterea vizibilității profesiei de energetician.
AIEE: Împreună construim o comunitate care inspiră, conectează și dezvoltă oameni. O comunitate în care experiența și tinerețea lucrează împreună pentru același obiectiv: un viitor energetic mai sigur, mai inteligent și mai sustenabil.
















