Pentru 2021, Transgaz estimează un profit net de 97.281 mii lei, cu 58% mai mic decât cel preliminat în 2020. Compania a încheiat anul trecut cu un profit net de circa 230.000 mii lei, în scădere cu 34% faţă de 2019.
Consiliul de Administrație al Transgaz a avizat proiectul Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2021 și estimări pentru anii 2022 și 2023, în data de 22 martie, acesta urmând să fie prezentat acționarilor.
Potrivit BVC, se estimează că profitul net în 2022 va fi de 327.487 mii lei, de peste 3 ori mai mare decât cel care s-ar obține în 2021, iar în 2022 compania ar urma să aibă un profit net de 288.157 mii lei.
În 2021se estimează o reducere cu 13% a veniturilor totale și cu 9% a cheltuielilor comparativ cu 2020. Pentru următorii 2 ani, respectiv 2022 și 2023 se estimează creșteri atât la venituri, cât și la cheltuieli.
Conducerea companiei susține că evoluția indicatorilor economico-financiari pe perioada 2021-2023 este influențată de punerile în funcțiune a unor obiective de investiții, de lucrările de reabilitare și mentenanță a sistemului național de transport, de evoluția costurilor aferente achiziției de gaze pentru consumul tehnologic, reducerea procentului de redevență de la 10% la 0,4%, eliminarea impozitului pe monopol începând cu 1 ianuarie 2022 etc.
În programul de dezvoltare a SNT pe 10 ani sunt cuprinse proiecte de anvergură menite să reconfigureze rețeaua de transport gaze naturale. Având în vedere ultimele evoluții și tendințe în domeniul traseelor de transport gaze la nivel European, este evidentă profilarea a două noi surse importante de aprovizionare: gazelle naturale din regiunea Mării Caspice și cele recent decoperite în Marea Neagră, se precizează într-un referat al companiei ce va fi prezentat acționarilor. În contextul dat, este foarte important ca Transgaz să implementeze într-un timp foarte scurt o serie de proiecte pentru a conecta piețele central europene la aceste resurse și a se redefini ca un important operator de transport gaze naturale, subliniază reprezentanții societății.