Echipa Future Energy Leaders (FEL) România vine în întâmpinarea persoanelor interesate de programul Casa Verde Fotovoltaice 2024, cu un material informativ – ghid rezumat privind Ghidul Solicitantului asupra procedeului de înscriere în program.
Programul Casa Verde Fotovoltaice derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) atrage un interes ridicat din partea persoanelor fizice, utilizatori de energie electrică, ce doresc să participe activ la protecția mediului și totodată să-și reducă factura la energie. Noutatea față de anii precedenți este că finanțarea include și bateriile de stocare de energie, pe lângă panourile fotovoltaice, însă procedura a rămas asemănătoare.
Programul a fost lansat de către AFM, iar începând cu data de 27 septembrie până pe data de 9 octombrie vor începe sesiunile de înscriere a solicitanților, pe regiuni, conform calendarului publicat.
Tinerii din FEL România, specialiști în domeniul energetic, pentru al doilea an la rând, lansează inițiativa de informare pentru persoanele care urmăresc paginile de pe rețelele de socializare ale asociației și publicul larg.
“Înscrierea în programul Casa Verde poate fi foarte ușoară, dacă ești atent la câteva detalii. Însă am observat că foarte mulți români s-au grăbit, nu au fost atenți ori au avut încredere în pseudo-specialiști în ediția de anul trecut. Astfel, au pierdut o subvenție generoasă din partea statului. Ne dorim ca procesul să fie simplu și cât mai mulți români, să își poată instala un sistem fotovoltaic și un sistem de stocare cu ajutor din partea statului, iar astfel să fim cât mai mulți prosumatori sustenabili care se bucură de o sursă inepuizabilă de energie,” menționează Eduard Luncan, membru FEL și parte din echipa de redactare a ghidului.
Ghidul Casa Verde Fotovoltaice marca FEL România include cele mai importante informații din Ghidul Solicitantului precum:
- Scopul programului;
- Documentele necesare și cum se obțin;
- Condițiile de eligibilitate;
- Calendarul regional de depunere a dosarelor;
- Pașii programului;
- Întrebări frecvente.
“Programul de finanțare Casa Verde Fotovoltaice a început sa aibă tradiție în piața românească, însă, majoritatea cetățenilor nu reușesc să parcurgă informațiile și pașii necesari pentru a se înscrie în program. Acest ghid are ca scop coagularea informațiilor într-un singur loc, cât mai ușor de parcurs, dar cuprinzător cu noile particularități din acest an. Ghidul explică etapele și pașii pe care potențialul beneficiar îi are de urmat, pornind de la etapa de înscriere în platforma, până la factura finală – etapa de implementare,” declară Luminița-Ioana Vlaicu, membră FEL și parte din echipa de redactare a ghidului.