Focus Energetic a premiat Doamnele din Energie

Publicat pe Categorii Evenimente, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Focus Energetic a premiat Doamnele din Energie

Cea de a cincea ediţie a Galei FOCUS ENERGETIC “Doamne în Energie” le-a avut în centrul atenţiei pe unele dintre cele mai importante femei din sectorul energetic sau care au o influenţă majoră asupra acestuia. Premiile de excelenţă acordate „Doamnelor în Energie” au răsplătit munca, abnegaţia, priceperea, tenacitatea, dar şi rezultatele de excepţie ale acestor doamne în cadrul companiilor şi instituţiilor în care activează.

La manifestare au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaţilor, Lucian Bode, vicepreşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor Vitgil Popescu, fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, preşedintele CNCAN, Rodin Traicu, secretarii de stat în Ministerul Energiei Robert Tudorache şi Doru Vişan, secretarul general al ANRE Radu Bădiţă, directori generali din unora dintre cele mai mari companii de stat şi private din domeniu, specialişti, analişti, mass media etc.

Atmosfera a fost întreţinută, printr-un moment artistic extraordinar de bine primit de către cei prezenţi, de cunoscutul artist Mircea Baniciu.

Gala a debutat cu dl Ovidiu Pop, fost director general al Termoelectrica, precum şi al Verbund România, care, ca reprezentant al Institutului Național Român pentru Studiul Amenajării și Folosirii Surselor de Energie – IRE a înmânat d-nei Rada Crăciun premiul pentru dna viceprim-ministru, ministru al Mediului, dna Graţiela Gavrilescu. Viceprim-ministrul României a primit diploma de excelenţă pentru “Promovarea de soluții inteligente în alimentarea cu energie electrică a tuturor consumatorilor din România”. Împreună cu ministrul Energiei, dl Anton Anton, a promovat proiectele „Centenarul Luminii” (ce vizează comunitățile izolate, astfel încât aceastea să beneficieze de energie electrică) şi instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice de către prosumatori.

Directorul general al Siemens România, dl Cristian Secoşan, i-a înmânat dnei Corina Popescu, directorul general al Electrica, diploma de excelenţă pentru “Implicarea în dezvoltarea durabilă şi sustenabilă a sectorului energetic românesc”.

Dna Claudia Anastase, membru în Directoratul Transelectrica, a primit diploma de excelenţă pentru “Contribuţia semnificativă la creşterea siguranţei Sistemului Energetic Naţional prin retehnologizarea staţiilor electrice gestionate de CNTEE Transelectrica SA în zona de nord-vest a României”. Premiul i-a fost înmânat de către dl Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica.

Directorul financiar al Engie România, dna Anne-Marie Gestin, a primit diploma de excelenţă pentru „Implicarea în finanţarea investiţiilor pentru creşterea calităţii serviciului de alimentare cu gaze naturale a consumatorilor din România”, cel care i-a înmânat premiul fiind secretarul de stat în Ministerul Energiei, dl Robert Tudorache.

Preşedintele CNCAN, dl Rodin Traicu, i-a înmânat dnei Cristina Nazarevsky, şef Departament “Achiziţii” în cadrul Nuclearelectrica, premiul pentru „Implicare şi dedicare în dezvoltarea energeticii nucleare româneşti”.

Dna Ayten Gerea, Transgaz, a primit premiul pentru “Implicare în derularea proiectelor de infrastructură energetică”, cel care i-a înmânat premiul fiind dl Bogdan Badea, director general al Hidroelectrica.

La rândul său, directorul general al Romgaz, dl Adrian Volintiru, i-a înmânat dnei Andreea Mihalache, director în cadrul Direcţiei Afaceri Europene şi Cooperare Internaţională din Ministerul Energiei, premiul de excelenţă pentru pentru „Implicare şi dăruire în organizarea cu succes a Preşedinţiei României la Consiliul UE în sectorul energetic”.

Vicepreşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, dl. Virgil Popescu, i-a înmânat dnei Alexandrei Stan, Sales Support Manager în cadrul MET România Energy, premiul pentru „Implicarea în creşterea sustenabilă a activităţii de furnizare a energiei electrice”.

Dna Lusine Eliza Caracasian, directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale din cadrul ANRE a primit diploma de excelenţă pentru „Implicarea în creşterea sustenabilă a pieţei energetice europene şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale ANRE”. Premiul i-a fost înmânat de către dl Doru Vişan, secretar de stat Ministerul Energiei.

Preşedintele Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaţilor, dl Lucian Bode, i-a înmânat dnei Cristina Şetran, director “Dezvoltarea şi implimentarea proiectelor” în cadrul OPCOM, premiul de excelenţă pentru “Implicare şi dăruire în dezvoltarea pieţelor româneşti de energie”.

Dra Delia Stoian, membru al EFdeN, a primit premiul pentru „Dăruirea cu care a reprezentat România şi succesul repurtat în cea mai importantă competiție pentru case verzi – Solar Decathlon, Dubai 2019”. Diploma de excelenţă i-a fost înmânată de către dl Radu Bădiţă, secretar general al ANRE.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*