- Prețurile dinamice își fac deja simțită prezența și pe piața de energie din România. Drăgan este convins că o parte din adaptarea consumului la producția de resurse regenerabile va veni din avantajele financiare pe care furnizorii le pot oferi consumatorilor
“Educarea consumatorului este un aspect foarte important, care are un cost mai mic. Acest lucru poate să vină, în principal, prin resursele financiare și o motivație financiară”, a afirmat Dan Drăgan, Secretar de Stat în Ministerul Energie, în a doua zi de dezbateri a FOREN 2024.
“Prețurile dinamice își fac deja simțită prezența și pe piața de energie din România. Sunt convins că o parte din adaptarea consumului la producția de resurse regenerabile va veni din avantajele financiare pe care furnizorii le pot oferi consumatorilor. Și prin aceste avantaje financiare, o parte semnificativă a necesarului de stocare poate fi direcționată către consum”, a spus Drăgan, cu precizarea că este o idee care se dezvoltă și care prinde din ce în ce mai mult contur la nivel european.

Potrivit oficialului Ministerului Energiei, foarte importantă este creșterea consumului. “Avem toată susținerea necesară, avem două scheme de suport pe care le-am prelungit până în anul 2030 și 2031. Sunt două scheme foarte importante prin care ajutăm consumatorii industriali să-și mențină capacitățile de producți și să-și crească consumul dacă acest lucru este viabil din punct de vedere comercial. Mai avem cele două scheme de exceptarea consumatorilor de la plata certificatelor verzi și alte două scheme de ajutor pentru emisiile directe pentru industria energointensivă. Sunt sute de milioane de euro alocatre în această direcție. Ne dorim ca aceste sume să-și producă efectul în sensul că acești consumatori industriali să poată să participe în mod activ la această transformare”.
Zilele acestea, la Neptun, se desfășoară FOREN 2024, eveniment regional organizat de CNR-CME. InvesTenergy este Partener Media.