Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sebastian Bodu, a dat în judecată Transelectrica, solicitând suspendarea hotărârii acţionarilor din 16 octombrie de aprobare dividende suplimentare de 170 milioane lei.
Bodu deţine o singură acţiune Transelectrica, potrivit Mediafax. Transelectrica a anunţat ieri că Sebastian Bodu a dat în judecată societatea. Potrivit informării transmise BVB, acesta cere emiterea unei ordonanţe preşedinţiale împotriva Transelectrica, prin care să se dispună suspendarea unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare pe dreptul comun. Dosarul este pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. La termenul de judecată din 27 octombrie, instanţa a dispus din oficiu amânarea judecării cauzei pentru 10 noiembrie, ca urmare a faptului că a omis să îi pună în vedere lui Sebastian Bodu obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei. „În situaţia în care se admite cererea reclamantului, ordonanţa preşedinţială este executorie, conform art. 997 alin. 2 cod procedură Civilă, cu consecinţa suspendării efectelor Hotărârii AGA nr. 11/16.10.2017. În această ipoteză, CNTEE Transelectrica SA va putea să declare apel în termen de cinci zile de la pronunţare şi să solicite suspendarea executării până la judecarea apelului numai cu plata unei cauţiuni”, a informat Transelectrica pe BVB. În ipoteza în care s-ar respinge apelul, efectele Hotărârii AGA se vor suspenda până la soluţionarea definitivă a dosarului având ca obiect acţiune în anulare introdusă pe calea dreptului comun.