Furnizorii de Ultimă Instanță, desemnați la nivel național, nu pe zone de rețea. Nu vor mai fi FUI obligați și FUI opționali. ANRE modifică Regulamentul

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Flux energetic
Prima Pagina Energie Electrica si termica Furnizorii de Ultimă Instanță, desemnați la nivel național, nu pe zone de rețea. Nu vor mai fi FUI obligați și FUI opționali. ANRE modifică Regulamentul

Nu vor mai fi Furnizori de Ultimă Instanță obligați și Furnizori de Ultimă Instanță Opționali. ANRE propune eliminarea celor două noțiuni și înlocuirea cu Furnizori de Ultimă Instanță – FUI, care vor fi desemnați în această calitate la nivel național, și nu pe zone de rețea, cum este prevăzut în reglementarea actuală.

În contextul liberalizării pieței de energie electrica începând cu data de 01.01.2021, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a modificat Regulament de desemnare a furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică, în scopul simplificării procesului de desemnare a FUI și a creșterii gradului de participare a furnizorilor de energie electrică la acest proces. Un proiect de Ordin pentru aprobarea noului Regulament este în consultare publică.

Regulamentul propus stabileşte procedura de desemnare de către ANRE a furnizorilor de ultimă instanță de energie electrică.

Astfel, la desemnarea FUI nu se mai aplică criteriul de eligibilitate bazat pe deservirea unui număr de cel puțin 2000 de locuri de consum la nivel național într-o anumită perioadă, anterior desemnării. FUI vor fi desemnați pe perioadă nedeterminată. Potrivit proiectului de Ordin ANRE, se asigură în permanență un număr de minimum 5 FUI, iar desemnarea în calitate de FUI se realizează la solicitarea furnizorului, prin organizarea unui proces de selecţie, în cazul în care, în urma solicitărilor de desemnare primite din partea furnizorilor de energie electrică, numărul FUI desemnați este mai mic de 5. Nu se mai solicită deschiderea unui cont escrow.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *