Furnizorii solicită demararea pregătirilor pentru re-liberalizarea pieței de energie electrică și gaze naturale

Publicat pe Categorii Business, Esential, Flux energetic, Furnizare / Distributie / Transport, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Furnizorii solicită demararea pregătirilor pentru re-liberalizarea pieței de energie electrică și gaze naturale
  • Laurențiu Urluescu, președinte AFEER: deși prognozele de consum realizate de furnizori  au avut în acest an un grad de acuratețe mai mare față de 2023, furnizorii sunt cei care trebuie să acopere pierderile cauzate de creșterile exorbitante ale prețurilor pe piața de echilibrare
  • AFEER solicită creerea unei piețe pentru garanții de origine, pe modelul  celor din celelalte țări din UE

Asociația Furnizorilor de Energie din România – AFEER solicită autorităților să demareze urgent pregătirile pentru re-liberalizarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale.

”Crizele mondiale, începute odată cu pandemia de coronavirus – sanitară, economică, energetică și geo-politică – au determinat autoritățile române să ia măsuri excepționale. În domeniul energetic, aceste măsuri au avut ca efect plafonarea/compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale. Legislația în acest sens se aplică până la 31 martie 2025. Ceea ce înseamnă că, peste numai câteva luni, această restricție în sectorul energetic va fi ridicată. Pentru a nu crea haos în piață, solicităm autorităților demararea pregatirilor privind re-liberalizarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale, astfel încât aceasta să se desfășoare lin, calm, dând posibilitatea economiei, dar şi oamenilor, să se re-adapteze. Numai așa vom putea beneficia cu toții de prețuri corecte la energie și gaze”, spune domnul Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER).

Potrivit legislației, consumatorii casnici și industriali beneficiază de energie electrică la prețuri de maxim 1.300 lei/MWh, care includ toate componentele (tarifele de rețele, certificate verzi, bonus de cogenerare, accize, TVA). Plafonarea/compensarea facturilor de la bugetul de stat se realizează în două etape: în prima etapă, furnizorii plătesc din banii proprii către producători, transportatori, distribuitori și bugetul de stat (TVA și accize) diferența între prețul final plătit de consumatori și cel al pieței. În etapa a doua, furnizorilor le sunt decontate de la buget sumele cheltuite pentru statul român.

”Toate aceste prevederi creează furnizorilor îngrijorări în plus! Pe de o parte, avem sume nedecontate încă de anul trecut, iar pe de alta OUG 32/2024 stabilește la 700 lei/MWh valoarea maximă a prețului mediu ponderat al energiei electrice la care ANRE calculează sumele de decontat de la bugetul de stat; un plafon artificial introdus fără o analiză corectă a volatilității prețului din piață. In plus, ne temem că fondul de Solidaritate și cel de Tranziție Energetică, care a fost alimentat prin supra-taxarea producătorilor atunci când prețurile au fost foarte mari și din care s-au făcut până acum rambursările, nu vor mai fi alimentate suficient pentru decontarea sumelor cheltuite de furnizori pentru susținerea schemelor de plafonare/compensare introduse de autorități. Toate acestea ne crează expuneri mari la riscul de a nu putea recupera la timp sumele cu care furnizorii suportă schema de ajutor a consumatorilor”, mai spune președintele AFEER.

În prezent, din cauza condițiilor meteorologice, cu coduri roșii de caniculă, consumul de energie electrică a ajuns la cote foarte înalte, nu numai în România, ci în toată zona, ceea ce a condus la creșterea prețurilor pe piețele spot. Prelungirea acestei sitații poate avea efecte asupra facturilor consumatorilor, asupra furnizorilor și asupra bugetului de stat, prin aplicarea legislației privind plafonarea/compensarea facturilor.

  • Furnizorii nu transmit niciun fel de oferte pe piața de echilibrare, doar transmit operatorului acestei piețe consumurile prognozate

”Țin să precizez că furnizorii nu au niciun rol în tranzacțiile cu produse de echilibrare pe piața de echilibrare; ei nu sunt furnizori de servicii de echilibrare  pe această piață, nu transmit niciun fel de oferte. Pe această piață tranzacționează doar operatorul pieței de echilibrare, respectiv Transelectrica S.A., unii dintre producătorii de energie electrică si posesorii capacitatilor de stocare calificate. Furnizorii doar transmit operatorului acestei piețe consumurile prognozate și în final decontează costurile cu echilibrarea sistemului. Potrivit celor mai recente date publicate de către Transelectrica, energia tranzacționată pe piața de echilibrare a scăzut de exemplu, în luna martie 2024 ca procent din consumul total la 3%, față de 3,7% în aceeași lună a anului 2023. Ca volum, scăderea este de la 172 GWh la 142 MWh. Această scădere cu peste 20% arată că a fost o îmbunătățire semnificativă a prognozelor tuturor participanților la piață. Îngrijorător este că, deși volumul a scăzut, prețurile plătite au crescut de la o medie de aproximativ 400 lei/MWh în anul 2023, la peste 2000 lei/MWh în 2024, cu maxime ce au depășit și 15000 lei/MWh. Astfel, deși prognozele lor au avut în acest an un grad de acuratețe mai mare, furnizorii sunt cei care suportă pierderile cauzate de creșterile exorbitante ale prețurilor. Cauzele acestor creșteri de preț pe piața de echilibrare trebuie lămurite de autorități împreună cu producătorii de energie electrică participanți la această piață și cu Transelectrica,”, precizează domnul Laurențiu Urluescu.

•         AFEER solicită crearea unei piețe pentru garanții de origine, la fel cum există în celelalte țări din UE

În schimb, producătorii, cel puțin cei regenerabili, ar putea să-și recupereze investitiile, prin înființarea unei piețe voluntare a garanțiilor de origine, având în vedere cererea tot mai mare datorată extinderii politicilor ESG ale consumatorilor finali industriali. ESG (Environmental, Social and Governance) reprezintă aplicarea unor practici sustenabile de afaceri în contextul criteriilor de Mediu, Sociale și de Guvernare, care sunt recunoscute și la nivel internațional.

ANRE emite o garanție de origine pentru fiecare megawatt oră produs din surse regenerabile de energie. În România, în prezent, aceste garanții de origine  se transferă de furnizor, clientului său final, la solicitarea acestuia, odată cu energia electrică vândută. Furnizorul nu poate transfera unui client final doar garanția de origine, fără să-i și furnizeze energia electrică aferentă acesteia.  

”Dacă un consumator nu are, deocamdată, nevoie de garanții de origine, acestea se pierd. Practic, se emit degeaba! În schimb, alți consumatori, care au nevoie de astfel de garanții, nu le pot achiziționa. Atragem atenția că, deși există cerere tot mai mare, metoda actuală de transfer este ineficientă și provoacă blocaje și lipsuri. De aceea solicităm creerea unei piețe functionale pentru aceste garanții de origine, astfel încât acestea să poată fi transferate independent de energia electrică, la fel cum există în celelalte țări din UE”, mai spune domnul Laurențiu Urluescu, președintele AFEER.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *