Cipru, Grecia şi Israel vor semna la 2 ianuarie 2020 un acord privind construcţia aşa-zisului gazoduct EastMed, a anunțat biroul premierului grec Kyriakos Mitsotakis, transmit dpa şi AFP, scrie Agerpres. Acordul urmează să fie semnat la Atena de premierul grec, de omologul său israelian Benjamin Netanyahu şi de preşedintele cipriot Nikos Anastasiades.
Viitoarea conductă urmează să transporte gaz natural din cele trei ţări via Italia către restul Europei. Israelul prevede să înceapă din 2025 livrările de gaz spre Europa prin gazoductul EastMed, ce urmează să aibă un traseu de aproape 2100 km, pornind din statul evreu spre Cipru, insula greacă Creta, Grecia continentală şi ajungând în Italia. Costurile proiectului ar putea trece de 6,5 miliarde de dolari, potrivit Agerpres.
Proiectul este susţinut de SUA şi are puternice implicaţii geopolitice, participanţii afirmând că acesta va reprezenta o alianţă a „trei state democratice din Mediterana de est”, singura posibilă în această regiune afectată de conflicte. El urmăreşte să devină un canal important de aprovizionare energetică a Europei şi să blocheze tentativele Turciei de a-şi extinde controlul în Mediterana de est, scrie Agerpres.