„Generatorii de Bine”, la final. Angajații CEZ au dăruit bunătate în comunitate

Publicat pe Categorii CSR, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic „Generatorii de Bine”, la final. Angajații CEZ au dăruit bunătate în comunitate

Călătoria „Generatorii de Bine” 2023 a ajuns la final. Angajații CEZ au dăruit #BunătateÎnComunitate prin 9 inițiative de responsabilitate socială..

Datorită implicării angajaților CEZ, județele Dolj, Teleorman, Mehedinți, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Caraș-Severin și Constanța își construiesc un viitor durabil, beneficiind astfel de investiții de 90.000 de euro în domenii precum: sănătate & wellbeing, educație, mediu și dezvoltare regională.

Cu #BunătateÎnComunitate am cultivat și promovat un spirit al exemplului. Ne-am încurajat angajații să fie parte activă în rezolvarea provocărilor din jurul lor. Dublarea sumei per proiect, în acest an, a adus un stimulent suplimentar, demonstrând angajamentul nostru de a sprijini proiecte cu impact semnificativ, se precizează într-un comunicat transmis de InvesTenergy.

„Continuăm să demonstrăm că #EnergiaVineDeLaOameni, de la oamenii CEZ care au surprins și anul acesta prin valoarea și numărul proiectelor înscrise în competiția internă Generatorii de Bine. Mă bucur să văd că echipa CEZ rămâne conectată la comunitatea din care provine și că a fost creativă în găsirea unor soluții cu impact relevant în domenii precum sănătate și educație”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.

Specialiștii Fundației Comunitare Vâlcea, partenerii campaniei din acest an, i-au sprijinit, pas cu pas, pe angajații CEZ în etapele de pregătire și depunere a proiectelor. Ei au avut un rol important atât în etapa de jurizare, cât și în etapa de implementare a proiectelor.

Realizările proiectului „Generatorii de Bine”, în cifre, sunt următoarele:

       5180 de beneficiari direcți

       12 orașe mici și medii

       60 de voluntari

       10 localități din mediul rural

       peste 800 de pacienți diagnosticați corect

       25 de ateliere STEAM

       peste 100 de activități realizate pe parcursul programului

       4 laboratoare dotate cu tehnologie

 #BunătateÎnComunitate în 9 județe

 „Generatorii de Bine” nu este doar un proiect, ci o mișcare pentru transformarea comunității astfel:

       Argeș: „Din surse mici, primim energie inegalabilă” – deschiderea unui centru educațional comunitar pentru preșcolarii din Curtea de Argeș.

       Caraș-Severin: „Dezvoltarea educației STEM” – promovarea conceptului în 6 orașe și 2 comune și organizarea unui Festival de Științe.

       Constanța: „Energizare prin digitalizare” – modernizarea laboratorului de informatică și înființarea clubului de robotică al Școlii Gimnaziale Fântânele.

       Dolj: „Stop analfabetism drept moștenire” – îmbunătățirea calității procesului educațional la Școala Gimnazială Afumați.

       Gorj: „EDU Power” – stimularea elevilor din mediul rural pentru adoptarea unor noi metode de învățare.                           

       Mehedinți: „Educația nu este un privilegiu, ci un drept al tuturor” – modernizarea laboratorului de informatică al Școlii Gimnaziale Prunișor.

       Olt: „Salt spre sănătate” – transformarea Pistei de sărituri într-un loc de intâlnire și dezvoltare a abilităților elevilor.

       Teleorman: „Inima sănătoasa este viața trupului” – dotarea Spitalului Caritas din Roșiorii de Vede cu o sondă de cord.

       Vâlcea: „Coaching digital și mindset pozitiv” – amenajarea unui spațiu digital la Școala Gimnazială Anton Pann și dotarea cu mijloace digitale mobile la Colegiul Național Matei  Basarab.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *