Ghidul de finanțare pentru Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public 2022, în dezbatere publică

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Ghidul de finanțare pentru Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public 2022, în dezbatere publică

Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public – 2022 pentru dezbatere publică.

Sursă foto: Asociația Română pentru Smart City

”Acest program reprezintă un sprijin pentru comunele, oraşele și municipiile din România care doresc să-și modernizeze sistemele de iluminat public, întrucât proiectul de ghid prevede o finanţare de până la 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie. Beneficiarii vor putea accesa fonduri pentru înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED, în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncţionale, extinderea sistemului de iluminat existent, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii. Aceste îmbunătățiri se vor reflecta în optimizarea consumului de energie și, implicit, în reducerea facturilor la utilități, precum și în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Finanţarea în cadrul acestui program se va acorda în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, respectiv:

  • pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori – maximum 1.000.000 lei;
  • pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori – maximum 2.000.000 lei;
  • pentru oraşe – maximum 3.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang 0 – municipiul Bucureşti – maximum 50.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang I – maximum 6.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang II – maximum 5.000.000 lei.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *