Grindeanu le-a vorbit celor de la KazMunayGas despre deschiderea pentru investiții

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Grindeanu le-a vorbit celor de la KazMunayGas despre deschiderea pentru investiții

”Suntem foarte deschiși la tot ceea ce înseamnă investiții în România, am demonstrat deja asta prin măsurile luate și vă pot asigura că vom avea aceeași deschidere și în viitor”, a declarat premierul Sorin Grindeanu la întâlnirea cu reprezentanții companiei KazMunayGas International

Șeful Executivului a discutat cu reprezentanții companiilor KazMunayGas, CEFC si KazMunayGas International despre perspectivele de cooperare în domeniul energetic, reafirmând deschiderea Guvernului României față de investițiile străine, cu prilejul întâlnirii pe care a avut-o astăzi, la Palatul Victoria.

Reprezentanții KazMunayGas International au prezentat planurile de dezvoltare ale companiei și au apreciat abordarea pozitivă a Guvernului României, exprimându-și interesul pentru dezvoltarea cooperării în mai multe domenii, inclusiv cel al energiei, infrastructurii, dar și cel financiar și bancar, se precizează într-un comunicat al Guvernului.

Deținut integral de KazMunayGas, KazMunayGas International este prezent în 11 țări și deține rafinăriile Petromidia Navodari (cea mai mare unitate de profil din România) și Vega Ploiesti (cea mai veche rafinărie în funcțiune), dar și rețele de distribuție de carburanți (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franța și Spania.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *