Grupul CEZ în România, premiat cu Gold Recognition pentru rezultatele de sustenabilitate din 2019

Publicat pe Categorii CSR, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Grupul CEZ în România, premiat cu Gold Recognition pentru rezultatele de sustenabilitate din 2019

Pentru al doilea an consecutiv, Grupul CEZ în România este premiat cu Gold Recognition în cadrul Best Practices in Romanian CSR pentru rezultatele de sustenabilitate din 2019.

Raportul de sustenabilitate al Grupului CEZ în România înregistrează peste 90 de puncte și se clasează pe cea mai înaltă poziție în urma evaluării Romania CSR Index – o analiză complexă, unică la nivel național, prin care se monitorizează implicarea companiilor cu peste 500 de angajați din perspectiva nivelului de transparență și performanță în domeniul sustenabilității corporative.

Misiunea Grupului CEZ în România a fost să se dezvolte continuu și, pentru a-și măsura performanțele și impactul, în 2017 a publicat primul raport de sustenabilitate. Ultimele 3 rapoarte au avut drept referință cadrul de raportare GRI, opțiunea ”Core” și au fost recunoscute ca fiind în conformitate cu așteptările stakeholderilor, prin respectarea principiilor de analiză a materialității aspectelor raportate, se precizează într-un comunicat al companiei.

Participarea la evaluarea Romania CSR Index confirmă preocuparea Grupului CEZ în România cu privire la dezvoltarea durabilă și dorința de a se alinia cu strategiile locale și internaționale care doresc să găseacă un echilibru între dimensiunile economice, sociale și de mediu.

„Pentru noi, evaluarea Romania CSR Index este un barometru cheie pentru obiectivele pe care ni le-am asumat de îmbunătățire atât a nivelului de sustenabilitate a afacerii, cât și a procesului de raportare. Distincția ne motivează să ne fixam ținte și mai curajoase, să continuăm să raportăm transparent și în anii următori și să rămânem cel puțin la fel de aproape de stakeholderii noștri. De la un an la altul, suntem mândri să ne numărăm printre brandurile care raportează acțiuni concrete în mod consecvent în sensul angajamentelor asumate.”, a declarat Angelica Barbu, Director Comunicare & Marketing CEZ România.

Romania CSR Index este o analiză cu 10 categorii şi 64 de indicatori care abordează informaţii referitoare la strategia de sustenabilitate și la impactul companillor din punct de vedere economic, de mediu și social. Aceasta se bazează pe un instrument de evaluare care este aliniat la cele mai importante standarde sau referințe internaționale din domeniul sustenabilității și responsabilității sociale: Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (ODD); Directiva 2014/95/UE; GRI Sustainability Reporting Standards (GRI Standards); CDP (Carbon Disclosure Project); Dow Jones Sustainability Index; London Benchmarking Group (LBG) International – Measuring Community Investment.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *