Profitul net al grupului rus Lukoil a scăzut cu 62% în ritm anual, până la 623 de milioane de dolari, în trimestrul al treilea, ca urmare a scăderii semnificative a preţului ţiţeiului dar şi a lucrărilor de explorare fără succes din Marea Neagră, potrivit Bloomberg. ‘Profitul net a fost afectat în mod semnificativ de scăderea dublă preţului petrolului precum şi de costurile lucrărilor de explorare’, potrivit unui comunicat al Lukoil. Toţi producătorii de petrol din Rusia au fost afectaţi de scăderea preţului petrolului de la un vârf de 115 dolari per baril în luna iunie 2014 la sub 45 de dolari în prezent.
Totodată, veniturile sale au scăzut cu 40% în trimestrul al treilea până la 23,4 miliarde de dolari, chiar dacă producţia sa de petrol şi gaze a crescut cu 1,1% până la o medie de 2,3 milioane barili pe zi în trimestrul al treilea.
Compania rusă a precizat că în primele nouă luni ale acestui an a înregistrat deprecieri de 371 milioane de dolari de pe urma costurilor unui proiect de explorare în România, dintre care 127 milioane de dolari numai în trimestrul al treilea, scrie Agerpres.Vicepreşedintele Lukoil, Leonid Fedun a anunţat, într-o conferinţă de presă, că firma rusă are de gând să poarte discuţii cu Exxon Mobil Corp. pentru dezvoltarea în comun a blocurilor petrolifere amplasate în sectorul românesc al Mării Negre. Potrivit datelor Agerpres, în luna februarie 2011, un consorţiu condus de Lukoil Overseas, subsidiară a grupului petrolier Lukoil, a semnat cu ANRM un acord de concesiune pentru explorarea şi dezvoltarea blocurilor petrolifere Est Rapsodia şi Trident amplasate în sectorul românesc al Mării Negre. În luna octombrie, companiile Lukoil, PanAtlantic şi Romgaz au anunţat că au descoperit pe platforma continentală a României un zăcământ important de gaze, rezervele care urmează a fi confirmate de forajul de evaluare putând depăşi 30 miliarde metri cubi de gaze naturale.
Compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.