- Romgaz: Fără măsurile aplicate, declinul de producție înregistrat ar fi avut valori de peste 7% în 2022, deoarece 90% din zăcămintele comerciale exploatate de către societate sunt mature, depletate
Pentru anul 2022, Romgaz estimează realizarea unei producţii de gaze naturale de 4.937.800 mii mc. Comparativ cu producţia înregistrată în anul 2021 – 5.028.500 mii mc (cu 11,3% mai mare decât producţia aferentă anului 2020), declinul de producţie estimat pentru anul 2022 este de 1,8%, mai mic cu 0,6 % decât declinul de 2,5% prevăzut în stategia de dezvoltare 2021-2030, potrivit unei note de informare semnată de directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, ce a fost transmisă Ministerului Energiei și care va fi prezentată în ședința de Guvern de astăzi, 28 decembrie.
Producţia de gaze naturale pe anul 2022 a fost impactată de declinul natural de producţie al zăcămintelor, de oprirea din producţie a sondelor din zona Snagov din cauza problemelor cu viiturile de nisip şi de contextul economic şi geopolitic generat de criza energetică şi războiul din vecinătate. Au fost sincope în aprovizionarea cu materiale şi echipamente, generând întârzieri în achiziţia de piese, precum şi dificultăţi în derularea contractelor de lucrări, care au condus la întârzieri majore la introducerea în exploatare a unor noi capacităţi de producţie care ar fi putut diminua, și mai mult, declinul de producţie.
Romgaz aplică următoarele măsuri în vederea asigurării unui nivel de producţie cât mai ridicat:
- identificarea de noi oportunităţi de creştere a nivelului de producţie cu implementare imediată (de ex.: prioritizarea activităţilor de reparaţii capitale, introducerea în exploatare experimentală a unor sonde noi);
- continuarea derulării proiectelor de reabilitare a principalelor zăcămintelor mature de gaze naturale;
- efectuarea optimizată a operațiilor de mentenanță zilnică în cele peste 3000 de sonde aferente zăcămintelor comerciale din portofoliul companiei;
- conectarea sondelor noi sau a celor aflate în conservare la infrastructura productivă;
- efectuarea a peste 150 de lucrări tehnologice în sonde în fiecare an;
- accelerarea efectuării lucrărilor de foraj de exploatare prevăzute în programele de exploatare petrolieră încheiate cu ANRM.
Fără aceste măsuri, declinul de producție înregistrat ar fi avut în anul 2022 valori de peste 7%, deoarece 90% din zăcămintele comerciale exploatate de către Romgaz sunt mature, depletate, cu un declin de producție natural accentuat cuprins între 7-13%, se specifică în nota companiei.
Declaratia de Comercialitate a zăcămintelor Domino şi Pelican Sud (DoC)
Analiza economică reflectă faptul că Domino și Pelican Sud sunt Descoperiri Comerciale de Gaze Naturale dacă sunt dezvoltate împreună, având în vedere rezerva estimată pentru ambele descoperiri, rezerva corespunzătoare variantei de exploatare cu 8 sonde (Domino + Pelican Sud). Ca atare, pe baza aspectelor tehnico-economice prezentate, descoperirile Domino și Pelican Sud se declară zăcăminte comerciale, se prezintă în nota de informare a Romgaz pentru Ministerul Energiei, ce va fi prezentată Cabinetului Ciucă.
Conform Acordului de Concesiune pentru Perimetrul XIX Neptun, titularii acestuia, OMV Petrom S.A. și Romgaz Black Sea Limited, au semnat în data de 12 decembrie 2022 “Declaratia de Comercialitate a zăcămintelor Domino şi Pelican Sud (DoC)”. Aceasta s-a depus pe 13 decembrie 2022, de către operatorul OMV Petrom, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), fiindi însoţită de studiile de fezabilitate privind Domino și Pelican Sud
Titularii urmează să întocmească şi să depună un Plan de Dezvoltare privind descoperirile comerciale Domino şi Pelican Sud, ce va cuprinde informaţii cu privire la programul de operaţiuni petroliere, lucrările, facilitățile și acțiunile necesare creării unei capacități de producție a descoperirilor comerciale menționate.
Pentru confirmarea resurselor și rezervelor de către ANRM pentru zăcămintele comerciale Domino și Pelican Sud, respectiv a variantei de exploatare corespunzătoare rezervelor propuse pentru confirmare, este necesar ca Studiile de evaluare a resurselor geologice și rezervelor să respecte în integrum prevederile Ordinului 101/1997, susțin reprezentanții Romgaz.
Se recomandă ca Studiile de evaluare a resurselor geologice și rezervelor să fie elaborate de către Operatorul OMV Petrom, și nu de către o terță parte, având în vedere faptul că OMV Petrom deține resurse umane calificate în acest sens. De asemenea, este necesar ca baza de referință pentru elaborarea Studiilor de evaluare a resurselor geologice și rezervelor conform Ordinului 101/1997 să fie modelul geologic și de zăcământ elaborate de către Operatorul OMV Petrom.
În nota Romgaz se face următoarea precizare: “În legislaţia Română în vigoare nu se face referire nicăieri la Final Investement Decision (FID), aceasta fiind doar un proces intern de aprobare a investiţiei ce ţine de politicile fiecărei companii şi în urma căruia, in funcţie de modul cum sunt evaluati indicatorii economici, titularul poate să-şi asume sau să nu-şi asume investiţia finală privind dezvoltarea proiectului”.
Referitor la zăcământul Caragele, situat în perimetrul RG06 Muntenia Nord-Est, județul Buzău, unde SNGN ROMGAZ desfășoară operațiuni petroliere din septembrie 2021, se aduce la cunoștința Ministerului Energiei că, în 2022, acest zăcământ a cunoscut un declin accentuat de producţie, de peste 40%, determinat de fenomenele naturale din zăcăminte (mecanismul natural de producere al zăcămintelor acestea fiind delimitate de acvifere active care, pe măsura exploatarii gazelor din zăcăminte, avanseaza în zăcământul de gaze și inundă formațiunile și afluxul de nisip din stratele neconsolidate deși formațiunile productive sunt echipate cu sisteme de control al afluxului de nisip).
Până în prezent, ROMGAZ a investit peste 1 miliard de lei in zăcământul Caragele (în foraje, infrastructura productivă și lucrări necesare menținerii producției). Pentru perioada 2022 – 2024, sunt prevăzute ca investiții pentru zona Caragele 9 sonde de explorare în zona adâncă cu o valoare estimată la aproximativ 500 mil. lei. Se estimează că primele producții de hidrocarburi din sondele de mare adâncime prevăzute în strategia de explorare se vor înregistra după prima jumătate a anului 2024.
Cu toate probemele tehnice privind exploatarea gazelor, atat de catre Romgaz cat si de catre OmvPetrom, totusi, nu se justifica pretul mare al acestora. Chiar si dupa ce gazele sunt preluate de catre Transgaz si ” date ” distribuitorilor, pretul / mc ( sau mgw) , nu ar trebui sa coste atat.